cioburi din fereastra încrederii Doi roboţi. Priveam recent un episod din serialul SF Andromeda. Între altele, în episodul respectiv, doi roboţi (două fiinţe cibernetice, cu formă humanoidă, ca să fiu mai exact) încercau să-şi lămurească unul altuia ce este prietenia. Ajungeau imediat la încredere ca bază a prieteniei, a relaţiilor umane în general: ajungeau la concluzia că eşti în general prieten cu cel în care ai încredere, pe care te poţi baza. La piaţă. Încrederea este ceva important în ziua de azi, un soi de asigurare pe care societăţile, comunităţile şi indivizii o încheie tacit pentru a putea controla nebuloasa încrengătură contemporană a interacţiunii cu ceilalţi. Astăzi oamenii întîlnesc zilnic "străini", indivizi necunoscuţi, care prin comportamentul lor le pot influenţa viaţa, fie că e vorba de funcţionarul de la poştă, de vînzătorul de la supermarket, de medicul care te consultă, de clientul care îţi pune întrebări, uneori sîcîitoare, de vecinul de scaun din autobuzul aglomerat, de şoferul maşinii care staţionează în trafic etc. Fiecare dintre ei poate avea un comportament predictibil sau nu. Să ne închipuim că mergem la piaţă şi vrem să cumpărăm mere. Vînzătorul le cîntăreşte, cumpărătorul îi dă banii şi aşteaptă apoi restul şi merele. El are încredere că va primi şi restul, şi merele, şi pe baza acesteia îi poate prezice comportamentul. Reciproca este valabilă: uneori cumpărătorul primeşte mai întîi merele, apoi dă banii, în virtutea faptului că vînzătorul are încredere în el că nu va fugi cu marfa, fără să dea banii. Practic, în absenţa încrederii, pe de o parte, în oameni, pe de alta, în instituţia schimbului, schimbul în sine ar fi imposibil. Gigi, un om gospodar. Să luăm un alt exemplu. Într-un sat, şanţul e plin de gunoi. Zac acolo, laolaltă, PET-uri, cutii goale de bere, ambalaje de chips-uri, ziare îngălbenite şi coji de seminţe - pierdute şi ele