Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Neagră - epicentrul undelor de şoc ale cutremurului din UE

Publicat in Dilema Veche, vineri 11 noiembrie 2005 ·

Se întîmplă ca epicentrul - în sensul impactului extern - cutremurului provocat de referendumurile din UE să se afle chiar în mijlocul Mării Negre. În mod paradoxal însă, acest lucru se întîmplă exact atunci cînd această regiune dă semne că îşi poate lua soarta în propriile mîini. Bulgaria, România, Turcia, Ucraina, Moldova şi Georgia au fost primele lovite de aceste trepidaţii, ele ajungînd mai departe în bazinul Dunării pînă la Belgrad, în Caucaz pînă în Armenia şi Azerbaidjan propagîndu-se, nu în ultimul rînd, pînă în Rusia. Pentru statele care nutresc aspiraţii pe termen lung de a deveni membre UE - adică toate cele menţionate mai sus cu excepţia Rusiei - acum este momentul unei verificări în condiţii reale a aşteptărilor lor. Pentru statele de la Marea Neagră şi cele din Balcani (într-o oarecare măsură) se pune o nouă întrebare de importanţă strategică. Posibilitatea accederii în UE s-a depărtat mult, poate chiar dincolo de orizont. "Pauză" este cuvîntul la ordinea zilei, în contextul în care unitatea de măsură a timpului poate fi şi o decadă. Sînt prejudiciate şansele de consolidare a democraţiei în aceste regiuni? Paradoxul este că acest cutremur din UE s-a petrecut tocmai cînd statele din regiune au început să colaboreze. În februarie 2005, patru noi membri ai UE (Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia) s-au alăturat României şi Bulgariei pentru a forma clubul "noilor prieteni ai Georgiei", pe care l-au numit chiar axa Marea Baltică-Marea Neagră. Saakaşvili şi Iuşcenko au acţionat concertat, astfel încît la întîlnirea GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova - n.ed.) din mai 2005 de la Chişinău s-au pus bazele unei noi politici şi diplomaţii regionale. Ucraina se evidenţiază ca un centru-cheie al iniţiativei diplomatice, încercînd să completeze un imens set de cercuri de cooperare regională în care este mereu prezentă: vechiul BSEC (Organizaţia pentru Coop

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 13 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°