Balurile de la 1800 au impus şi necesitatea adoptării unor costume potrivite. La 1788, boieri şi boieroaice se îmbracă încă după moda de la Constantinopol. Giubele, anterie, işlice, calpace, şalvari, ghiordii, rochii de ghermeşut şi hatai, de sarasir şi atlaz, iminei şi cintieni, şaluri şi paftale domină vestimentaţia aristocraţiei româneşti. Firele de aur şi argint, zecile de diamante, rubine, smaralde, mărgăritare împodobesc aceste haine, iar blănurile de nurcă, hermină, jder sînt arucate pe poale, la gît, pe mîneci. Constantinopolul dă tonul la Iaşi şi Bucureşti, impunînd mode, coafuri, culori, maniere. La această dată, de exemplu, galbenul - culoarea preferată a sultanelor - devenise la Iaşi "culoarea tuturor femeilor" - ne spune prinţul Charles-Joseph de Ligne. Lucrurile nu întîrzie însă să se schimbe, căci perindarea diferiţilor consuli, diplomaţi, secretari şi profesori francezi, germani, italieni - pe scurt, "europeni" - la Iaşi şi Bucureşti, cu familii şi servitori, apoi numeroasele războaie cu ocupaţiile lor, înfiinţarea de consulate sînt tot atîtea ocazii de a vedea, dori, imita. Femeile dezbracă primele hainele orientale şi se grăbesc să-şi comande rochii la Viena şi Paris, să-şi aducă evantaie şi pantofi de la Veneţia sau Londra. Aceeaşi ocupaţie militară rusă din anii 1806-1812 este definitorie în această direcţie. Contele Langeron, general în armata rusă şi prezent în Principatele române, observă cu acurateţe aceste schimbări: "în 1806, am întîlnit încă multe femei purtînd îmbrăcămintea orientală, trăind în case fără mobilă şi cu bărbaţi geloşi nevoie mare. Însă revoluţia care s-a petrecut atunci la Iaşi şi Bucureşti şi în provincie, a fost pe cît de rapidă pe tot atît de completă: după un an, toate femeile din Moldova şi din Ţara Românească au luat portul european. De pretutindeni, au sosit, în cele două capitale, negustori de mode, croitorese, croito