Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascalii si-au scos pârleala din meditatii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 noiembrie 2005 ·

Haosul din invatamântul doljean provocat de greva generala a continuat si ieri. In asteptarea unui rezultat la negocierile cu guvernul, profesorii incearca sa faca bani din meditatii Din cele spuse de liderii sindicali, care nu se arata deloc optimisti, este posibil ca harababura din sistemul educational sa ia proportii. Iar pâna când guvernantii nu se vor decide in privinta invatamântului si a oamenilor de la catedra, greva generala continua pe termen nelimitat. „Suntem decisi sa continuam actiunea de greva atâta timp cât va fi nevoie. Mai exact, pâna când invatamântul va primi 6% din PIB“, a spus Ion Bebe Cepoi, lider de sindicat. De asemenea, acesta a precizat ca s-a ajuns la un consens ca pe intreaga perioada de greva copiii sa stea acasa. Bani de bani din meditatii Si, in timp ce o parte a cadrelor didactice se lupta cu morile de vânt pentru a obtine mai multi bani de la guvern pentru educatie, alta parte se descurca asa cum poate. Desi fiecare zi de greva inseamna teoretic mai putini bani la salariul unui profesor, acestia nu par extrem de suparati. Din cele spuse chiar de ei, banii pot fi recuperati din meditatii. „Meditatii s-au facut de când lumea. Iar acum se vor face in forta deoarece trebuie sa ne acoperim cheltuielile casei. Doar din munca la catedra nu faci bani la ora actuala“, a spus o profesoara de matematica din Craiova, care nu a dorit sa-si dezvaluie numele, fiind cadru didactic la unul din colegiile de renume ale Baniei. Totodata, din cele spuse de ea, si bugetul familiei sporeste in functie de numarul de meditatii pe care profesorul le face, de disciplina pe care o preda sau, si mai simplu, „depinde foarte mult de cât de cautat esti“. In topul meditatiilor, se situeaza limbile straine (engleza, franceza, germana) secondate de materiile obligatorii la testele nationale (româna, matematica) si sporadic de istorie si geografie. Pentru o sedinta de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°