Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taramul diferit si dispretul puterii

Publicat in HotNews, vineri 11 noiembrie 2005 ·

Valea Jiului este diferita de restul tarii. Asta ar fi concluzia desprinsa in urma realizarii unei debzteri la care am invitat reprezentanti ai clasei politice locale. Ideea de societate civila este mai aproape de politicieni doar in Opozitie, cand ajung la Putere acestia nu mai dau doua parale pe aceasta. (Vezi cazul Alinantei D.A. care a colaborat bine cu Coalitia pentru un Parlament Curat, dar care la nivel local este total insensibila la ideea de societate civila.) Asa pare sa fi stat lucrurile si in Valea Jiului, insa PD si PNL n-au avut niciodata o simpatie pentru societatea civila si cu atat mai putin acum. Lucru foarte clar reprezentat de lipsa oricarei reactii la aceasta idee.

In contradic]ie cu restul tarii si chiar cu conducerile de la Bucuresti, mai apropiati de aceasta idee sunt reprezentantii locali ai PRM si PSD. De altfel, trebuie spus ca peremistii din Valea Jiului au fost primii care au raspuns lansarii in dezbatere publica a criteriilor pentru introducerea pe liste.

Pesedistii din unele orase sunt constant receptivi la colaborarea cu, deocamdata timida societate civila din Valea Jiului.

Onoarea Partidului Conservator a fost salvata de un politician care nu e din Valea Jiului si prin urmare nu intra intr-u totul in gasca PD-PNL De ce insa primarii si politicienii locali ai majoritatii nu mai dau prea multe parale pe parerea cetatenilor, societatea civila fiind constituita din fiecare cetatean chiar daca numai unii sunt vizibili. E simplu.

Pentru ca votul i l-au luat, iar pana peste patru ani mai este mult timp pentru ca, la un moment dat, sa aplece ureche si la parerile lui. In acest dispret se incadreaza si dezinteresul politicienilor in aplicarea Legilor Transparentei, ei nesocotind faptul ca cetatenii trebuie sa stie totul despre cheltuirea banilor lui si

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi „Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia. "Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de

Surse Crin Antonescu ar fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au adoptat 2 decizii majore: Crin Antonescu va fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale, în timp ce Marcel Ciolacu va rămâne premier, conform știripesurse.ro. În cursul zilei de

Zelenski insistă pentru primirea Ucrainei în NATO: Aderarea la alianță este „realizabilă”, spune el

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica aceasta că aderarea Kievului la NATO este „realizabilă”, dar că Ucraina va trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, informează Reuters. Ucraina a cerut în mo

Doliu în lumea artei: Pictorul Sorin Dumitrescu a murit la 78 de ani

HotNews acum 49 minute
Pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, informează duminică Agerpres. „O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi

Giorgia Meloni: Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare

News.ro acum 59 minute
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică prim-ministrul italian Giorgia

Klaus Iohannis nu a dat mâna cu delegația USR la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Libertatea acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a făcut o primire rece delegației USR care a venit la Palatul Cotroceni pentru consultările privind formarea Guvernului.

Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României

Mediafax acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidele proeuropene au reuşit să formeze o coaliţie în Parlament. În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României, a spus Ciolacu după negocierile cu PNL, UDMR şi Grupul Minorităţi

Patru morţi într-un accident de elicopter la un spital din Turcia

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au murit duminică, într-un accident aerian în sud-vestul Turciei, când un elicopter de ambulanţă a intrat în coliziune cu o clădire a unui spital şi s-a prăbuşit la sol, transmite Reuters. Elicopterul decolase de la Spitalul de Formar

Liderii USR i-au cerut lui Klaus Iohannis să demisioneze din funcția de președinte

HotNews acum 3 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, duminică, într-o conferință de presă ținută după consultările de la Cotroceni, că a cerut demisia președintelui Klaus Iohannis. Elena Lasconi a declarat că întâlnirea cu Iohannis de la Cotroceni a durat cir

George Simion a refuzat să intre la consultările cu Klaus Iohannis: „Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim”

Libertatea acum 4 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunţat duminică, 22 decembrie, că, deși a venit la Palatul Cotroceni, delegaţia AUR nu va intra la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării premierului, pentru că este „un preşedinte ilegi

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

0°/4°
mar.

4°/9°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
mie.

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/4°
mie.

2°/7°