Pregatind confruntarea cu „elefantii“, elevii lui Piturca s-au distrat cu „satelitul“ Sportului, dovedind o mare pofta de joc Reunita in vederea partidei amicale de mâine, de la Le Mans, cu Coasta de Fildes, reprezentativa de fotbal a României a sustinut miercuri seara, in nocturna de la Centrul National si Academia de Fotbal Mogosoaia, un joc-scoala in compania divizionarei C Sportul Studentesc II. Tricolorii s-au impus cu 15-0 (7-0), prin golurile marcate de Ionut Mazilu (4), Adrian Mutu (2), Sorin Paraschiv, Daniel Niculae (3), Nicolae Dica (3), Gabriel Bostina si Laurentiu Rosu. Portarul tricolorilor, Danut Coman, a aparat un penalti in minutul 90. Selectionerul Victor Piturca a inceput meciul cu urmatoarea formula de echipa: Lobont - Badoi, Chivu, Tamas, Rat - Nicolita, Cocis, Paraschiv, D. Munteanu - Mutu, Mazilu. Au mai evoluat: D. Coman, Stoican, D. Goian, Iencsi, Nesu, C. Lazar, Bostina, Dica, Rosu, D. Niculae si Tilinca. Din pacate, doi dintre fotbalistii tricolori s-au accidentat usor in acest joc-scoala. Cu trei minute inainte de finalul primei reprize, Razvan Cocis a avut probleme musculare si a parasit terenul, locul sau fiind luat de Nicolae Dica. De asemenea, in minutul 73, atacantul Cosmin Tilinca a acuzat o lovitura si a iesit de pe teren, România evoluând in inferioritate numerica pâna la final. Chivu: „Avem nevoie de jocuri“ Capitanul tricolorilor, Cristi Chivu, a spus ca meciul amical cu reprezentativa Coastei de Fildes este un test bun pentru echipa României. „Avem nevoie de meciuri de pregatire, de jocuri si de continuitate. Este un test bun, pentru ca intâlnim o echipa puternica. Astazi (miercuri - n.r.) am incercat sa facem totul ca intr-un meci oficial si in mare parte ne-a reusit“, a opinat Cristi Chivu. Fundasul tricolorilor a spus ca atacantul Ionut Mazilu, care a inscris patru goluri in partida cu Sportul II, a demonstrat ca isi merita l