Functionarii publici, membri ai Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici "SED LEX" si-au incetat activitatea, ieri dimineata, intre orele 8.00 si 10.00. Prin greva de avertisment, functionarii isi sustin principalele cereri: cresterea cu 50% a salariilor pe 2006, inclusiv ale personalului contractual si un sistem de avansare, de tip cariera, asa incat sa poata avansa pe propriul post - asa cum exista in celelalte tari europene. Alte cereri privesc interzicerea dreptului ca functionarii publici sa apartina vreunui partid politic, eliminarea restrictiilor privind negocierea salariului si negocierea programului de lucru pentru administratia publica. Legile in vigoare nu permit functionarilor publici sa aiba o alta activitate, care sa le aduca venituri, iar salariul mediu net in acest sector e de 4.800.000 de lei pe luna. O alta cerere vizeaza acordarea de compensatii materiale la intrarea in corpul de rezerva sau de ajutoare materiale lunare de 70 la suta din ultimul salariu net incasat de functionarii publici eliberati din functie pentru motive neimputabile lor.
Vami supraaglomerate si cozi la ghisee
Circulatia autoturismelor prin vamile din Arad a fost aproape blocata, ieri, de greva de avertisment a vamesilor. Deoarece legea nu le permite sa opreasca lucrul, acestia au protestat prin excesul de zel si au verificat "la sange" toate autoturismele care au trecut prin punctele de frontiera: "Toate autoturismele au fost verificate la sange, iar in unele cazuri o singura verificare a durat 15 minute, ceea ce, evident, a condus la formarea de cozi de masini.
Din pacate, e singura forma de protest pe care o putem adopta, pentru ca nu avem voie sa oprim lucrul", a explicat Gheorghe Gliga, liderul sindicalistilor din vamile aradene. Tot in Arad, 1.500 de functionari, membri ai Aliantei "SED LEX", au oprit lucrul, iar zeci de oa