Pentru profesori si pentru nevoile scolii, banii se "redistribuie" in socoteli bugetare complicate ce nu fac decat sa-i reduca la minimul ce condamna la inexistenta, cu justificarea ca "nu sunt rentabili".Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"
(Nichifor Crainic)
Nu cred ca poate exista cineva care in noianul sau de amintiri sa nu aiba un loc anume pentru profesori. Pot sa fie amintirile unui intelectual sau ale unui muncitor, pot sa fie amintiri vesele sau triste, pot sa fie nostalgii sau simple anecdote, dar profesorii pe care i-am avut fiecare dintre noi isi fac simtita mereu prezenta.
Nu cred ca este numai o mistica a reintoarcerii la copilarie sau la tinerete. Permanenta unei prezente, pregnanta ei asaza de cele mai multe ori amintirea profesorilor alaturi de cea a parintilor.
Fireste ca este altfel. Respectul este nuantat si poate mai critic, nostalgia nu e legata neaparat de persoana evocata, ci mai mult de varsta pe care o aveam atunci, dar totusi exista ceva in comun. De la ei am invatat ceva care ne-a ramas. Ne-am format, pentru ca ne-au ajutat sa ne formam, am devenit, pentru ca au fost alaturi de noi ca sa devenim ceea ce suntem.
"Tovarasul si tovarasa", "domnul si doamna", mai nou "proful si profa" - nu are nici o importanta - ei sunt si raman profesorii.
Poreclele lor constituie adevarate renume in lumea scolilor si a universitatilor. Obiceiuri, ticuri, vorbe de duh, severitatea, blandetea sau naivitatea raman in memoria afectiva a celor care i-au cunoscut sau numai au auzit de ei.
Au fost alaturi de noi si - prin noi - raman alaturi, asa cum sunt ei, oameni obisnuiti, desi de multe ori nu-i putem gandi astfel.
E greu sa-ti imaginezi ca severul profesor de literatura, care te scotea cu autoritate la tabla, locuieste intr-un apartament pentru care plateste chirie, ca frumoasa profesoara de m
