Un actor foarte aplaudat pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Iubitorii de teatru, dar si de animale, care vor citi in acest spatiu despre "un actor... foarte aplaudat" pe prima noastra scena, se vor intreba, desigur, de unde pana unde a mai aparut si acest... Vip. De unde vine acest actor admirat de sute de spectatori - daca ii socotim numai pe cei aflati de curand la reprezentatia cu piesa Cotletele din sala "Liviu Rebreanu" un veritabil artist despre care pana acum marele public - iubitor de teatru, de film ori de televiziune - n-a aflat nimic-nimic.
Ei bine, Stelica face parte din "staff"-ul, adica din "personalul" primei noastre scene, inca din urma cu vreo 10-11-12 ani... Ce-i drept, el nu e un personaj... salariat, adica nu primeste retributie in bani. Salariul lui inseamna iubire, ocrotire, alint. Si, bineinteles, hrana calda si apa cat cuprinde. Si, in noptile ploioase ori cu viscol, culcus cald, intr-o odaita simpatica, primitoare. Odaita asta se afla chiar langa intrarea in holul teatrului. Pe stanga. Acolo este refugiul doamnelor care rup biletele la intrare ori care ne inmaneaza - cand e cazul - invitatiile.
Ei bine, in urma cu vreo 10-11-12 ani (nimeni nu-si mai aminteste exact cand s-a produs "evenimentul"), intr-o seara cu viscol, la intrarea in teatru (la sala Amfiteatru, cum se chema pe-atunci), un biet catel galbiu, scheletic si rebegit de frig, s-a asezat colac chiar pe presul "principal", incercand, probabil, sa-si traga sufletul. Din fericire pentru el, nimeni nu l-a gonit de-acolo. Nimeni nu l-a socotit "o javra scarboasa, datatoare de boli"! Dimpotriva! A fost poftit inauntru, la caldurica. I s-au dat si biscuiti si lapte si ce s-o mai fi gasit pe-acolo, prin pachetele cu de-ale gurii ale doamnelor de la intrare, inrudite, parca toate, in acel sfant sentiment care se cheama "iubirea fata de fiintele mici, lipsite de
