SFANTUL ANDREI Sfantul Andrei este cel care a propovaduit crestinismul pe meleagurile romanilor. Sarbatorile de la sfarsitul lui noiembrie si inceputul lui decembrie corespund, ca data calendaristica, cu Dionisiacele Campenesti ale tracilor si Saturnaliile romanilor.
In aceasta perioada, parintii Bisericii crestine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei. Noua sarbatoare crestina s-a impus in constiinta credinciosilor impreuna cu unele atributii ale zeului uzurpat, realitate confirmata de obiceiurile, actele rituale si practicile magice din noaptea de 29 spre 30 noiembrie, ne povesteste profesorul Ion Ghinoiu, in cercetarile sale.
MAGIC. Noaptea din ajunul Sfantului Andrei este destinata unor obiceiuri, poate anticrestine, care sa asigure protectie oamenilor, animalelor si gospodariilor. Taranii romani le-au pus sub obladuirea acestui sfant, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa. Ajunul Sfantului Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica. De asemenea, "Andreiuâ cap de iarna", cum ii spun bucovinenii, permite interferenta planurilor malefice cu cele benefice. Se crede ca in aceasta noapte "umbla strigoii" sa fure "mana vacilor", "mintile oamenilor" si "rodul livezilor". Impotriva acestor primejdii, taranul roman foloseste, ca principal element de aparare, usturoiul.
Cea mai importanta actiune care se desfasoara in aceasta noapte este "pazitul usturoiului". Impreuna, fete si flacai, vegheaza si petrec, tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare. Desi invaluite de muzica si dans, fetele vor veghea cu strasnicie usturoiul care nu trebuie furat pe ascuns de flacai. Pazit astfel, usturoiul va putea apoi sa asigure protectia fiintei umane, reusind uneori sa-i schimbe chiar soarta. Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si campur
