Crearea celor opt regiuni de dezvoltare se dovedeşte, din ce în ce mai mult, o idee nefericitã, fãcutã pe fondul presiunilor europene şi pentru închiderea grabnicã a capitolului privind politicile regionale. În afarã de faptul cã regiunile create nu au reuşit deloc sã absoarbã fonduri europene, s-a acreditat şi ideea, pe fondul insuficientei informãri a populaţiei, cã, cel puţin regiunile din Ardeal, ar fi un prim pas cãtre autonomia doritã de etnicii maghiari.
Model european
Congresul Puterilor Locale şi Regionale a Europei porneşte de la ideea cã regiunea se bazeazã pe principiile autonomiei regionale participãrii active a cetãţenilor la managementul public (democraţiei consolidate), subsidiaritãţii etc.
Autonomia regionalã este dreptul şi capacitatea efectivã a colectivitãţilor teritoriale cele mai vaste în sânul unui stat, dotate cu organe alese, situate între stat şi colectivitãţile locale şi dispunând fie de prerogative de auto-administrare sau de prerogative de ordin statal, de a lua în sarcinã, pe propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiilor lor, o parte din afacerile publice, conform principiului subsidiaritãţii.
Grupul de la Cluj al PSD a prezentat şi motivaţiile privind autonomia regionalã a partidelor: cunoaşterea specificitãţilor regionale, comunicarea – dezvoltarea reţelelor sociale, educaţionale, parteneriale; guvernanţa – mai aproape de cetãţeni; descentralizarea – permite apropierea cetãţenilor de procesul politic. În document se aratã şi câteva modele, cum ar fi cel laburist britanic şi cel german.
Octav Cozmâncã, în calitate de ministru al Administraţiei Publice, se declara, în perioada când PSD era la guvernare, foarte optimist în privinţa funcţionãrii acestor regiuni. Fiecare autoritate judeţeanã spera cã judeţul respectiv va fi capitala regiunii, însã lucrurile s-au oprit cam aici.
Acum, Grupul