Cadrele didactice sunt, de o saptamana, in greva generala, solicitand, in primul rand, alocarea a sase la suta din PIB pentru Invatamant, in 2006, dar si salarii duble de la 1 ianuarie 2007, prin elaborarea, discutarea si promulgarea Legii salarizarii din invatamant.
Sindicalistii cer, de asemenea, acordarea premiului lunar de doi la suta, precum si a altor premii cuvenite conform legii si contractelor colective de munca, mentinerea titularizarii in invatamant, acordarea de tichete de masa, a unui fond pentru carte de specialitate si acces la internet.
5 la suta pentru...
Dupa trei zile pline de negocieri, sindicatelor din invatamant, le-a fost prezentat, sambata, un acord continand propunerea de finantare doar a proiectelor de reforma din educatie cu sume suplimentare de 1,1 la suta din PIB - echivalentul a 34.498 miliarde lei vechi - peste nivelul alocat prin proiectul de buget pentru anul viitor, astfel incat cheltuielile pentru invatamant sa reprezinte 5 la suta din PIB. Discutiile de sambata cu liderii sindicali au fost incepute - in absenta premierului Tariceanu - de ministrii de stat Gheorghe Pogea si Marko Bela, precum si de ministrii Finantelor, Muncii si noul ministru al Educatiei, Mihail Hardau.
Programele ce urmeaza sa fie finantate sunt strict legate de asigurarea calitatii si perfectionarea cadrelor didactice in invatamantul preuniversitar, asigurarea calitatii examenelor nationale si a conditiilor pentru elevi pe perioada desfasurarii acestora, finantarea celor doua agentii de asigurarea a calitatii in invatamantul preuniversitar si superior, finantarea de baza a invatamantului universitar si postuniversitar, asigurarea spatiilor de invatamant si a bibliotecilor.
Alte proiecte propuse vizeaza reabilitarea laboratoarelor, a scolilor si a co