Oficialii guvernamentali din Senat si Camera Deputatilor au atras atentia la sfarsitul saptamanii trecute la Bucuresti asupra indicelui redus de intermediere bancara in Romania comparat cu produsul intern brut, care este mult sub nivelul tarilor limitrofe.
Viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Cristian Popa, presedintele comisiei de buget-finante din Senat, Varujan Vosganian, si presedintele comisiei parlamentare de buget-finante, Mihai Tanasescu, au atras cu totii atentia asupra indicelui redus de intermediere bancara in tara.
De altfel, aceasta a fost pozitia majoritatii bancherilor prezenti saptamana trecuta la Forumul Financiar Sud-Est European, organizat la Bucuresti de revista Banii Nostri in colaborare cu BNR si cu Institutul Bancar Roman.
In Croatia, de exemplu, care potrivit lui Cristian Popa este "o economie extrem de deschisa", gradul de intermediere bancara este de 60 la suta din PIB, in Bulgaria si Bosnia – Hertegovina procentul este de aproximativ 30 la suta, in vreme ce in Romania procentul este similar cu cel din Serbia, Macedonia sau Turcia, de dlar 20 la suta.
"Situatia nu mai e regionala, observam similitudini cu alte economii emergente", a declarat viceguvernatorul BNR la evenimentul mentionat. In plus, economia subterana din tara este la un nivel foarte ridicat, a apreciat Vosganian, care a avansat un procent de 35 la suta din totalul economiei nationale.
"Economia subterana ne creeaza probleme uluitoare", a apreciat presedintele comisiei de buget-finante a Senatului, care a subliniat, de asemenea, ca metodele de reducere a ponderii economiei subterane sunt acum mult reduse. "Romania este acum mult mai dificil de condus decat cea din 1990, acum avem mult mai putine instrumente de administrare fiscala", a declarat Vosganian.
"Fara scoaterea la suprafata a economiei su