Relatiile complexe care apar între pictura si fotografie pot fi surprinse înca de la jumatatea secolului al XIX-lea. Dupa inventarea fotografiei, pictorii raman sa utilizeze si sa dezvolte mijloace de expresie specifice artei lor, ajungand la efecte imposibil de realizat prin fotografie, în schimb aceasta beneficiaza de cuceririle tehnicii, fiind capabila sa redea obiectiv realitatea si ramanand sa faca reportaj. Cu timpul, dialogul dintre cele doua mijloace de expresie si de comunicare se multistratifica. Aceasta legatura puternica dobandeste în arta contemporana poloneza noi dimensiuni, vizibile si în creatia lui Pawel Lubowski (n. 1955 - pictor, redactor-sef al revistei de arta contemporana ARTeon) si cea a lui Wojciech Muller (n. 1947 - artist media, rector al Academiei de Arte Frumoase din Poznan).
Pawel Lubowski prezinta în picturile sale sculpturi si statui care, la prima vedere, trimit la statuarea Greciei antice. Aparentele însa însala. Artistul însceneaza actiuni, performance-uri, pe care le fotografiaza si, abia apoi, pe baza fotografiilor realizate, picteaza în ulei pe panza. Personajele fotografiate se transforma sub pensula lui Lubowski în statui de piatra. Originalele lor antice nu exista; totul este iluzoriu. In aceste lucrari se strecoara ironia - statuile se ciupesc, se musca, se înghiontesc, au o atitudine total surprinzatoare, date fiind seriozitatea si patosul atribuite în general acestui gen de sculpturi, care reprezentau idealuri umane. Lubowski analizeaza si dezvaluie în acest fel mecanismele receptarii artei antice, sugerand faptul ca fiecare artist care face trimitere la estetica antica o recepteaza întotdeauna din perspectiva propriei epoci si propriului sau punct de vedere.
Demersul artistic al lui Lubowski consta în înmultirea nivelurilor iluziei si a gradelor de inter-intermediere, care sunt obtinute prin prezentarea t
