Daca nu ar fi pe spinarea noastra, ar fi chiar interesanta disputa asupra tratamentului ce ar trebui aplicat Romaniei, care, in urmatoarele cateva luni, va opune un segment puternic al capitalului privat transnational birocratiei financiare internationale. Aceasta, in urma intreruperii de catre FMI, cu aprecieri chiar pe un ton amenintator, a derularii acordului cu Romania, tocmai in deschiderea unei perioade la capatul careia Romania asteapta verdictul UE privind integrarea sau nu la 1 ianuarie 2007.

La o prima evaluare, Romania este victima sigura. Sentinta FMI, redactata in termeni neuzual de duri, cum ca Bucurestiul nu respecta cerintele echilibrelor macroeconomice, transforma Romania intr-o condamnata aparent fara drept de apel. Si nu neaparat pentru ca este in dezechilibru macroeconomic, ci pentru ca a sfidat FMI, neurmandu-i recomandarile, nu conteaza daca pertinente sau nu. UE, cu atat mai mult cu cat nu are o structura proprie de monitorizare macroeconomica, bazandu-se in domeniu pe aprecierile FMI, ar urma sa-si insuseasca sentinta institutiei financiare de la Washington si sa amane integrarea Romaniei pana ce acesteia ii vine mintea la cap sa nu mai sfideze FMI, cotat drept capul finantei mondiale.

Ramane insa de vazut ce se va intampla. Pentru ca Romania se afla acum sub controlul unuia dintre segmentele puternice ale capitalului privat transnational - cel din Vestul Europei - care a preluat, in urma privatizarilor si a unor investitii la “iarba verde”, decizia in axa majora a economiei din Romania: productia si distributia petrolului, distributia de gaze si electricitate, productia de otel si ciment, telefonia fixa si mobila, sistemul bancar. In general, capitalului privat nu-i prea plac birocratii de pe la FMI si doar daca n-are incotro merge pe mana acestora. De regula, daca ii convine, invoca aprecierile si concluziile FMI; daca nu-