Ultimele saptamani din aceasta toamna a lui 2005, traite de mine pe malul Potomacului, poate cele mai linistite din ultimii ani (singurele sase saptamani la rand în care nu am zburat nicaieri de ani de zile), nu au fost linistite deloc, nici la Washington, nici în restul lumii. Aici, alarme teroriste au închis pe rand metroul din New York, tunelul care leaga Baltimore de Washington, Constitution Avenue si Metro Center. Nici una, din fericire, nu s-a transformat într-un atentat serios, dar, vazand cum se blocheaza orasul la alarma de la Metro Center, cum dezordinea ia în stapanire un univers altfel atat de bine ordonat si previzibil, mi-am spus ca totusi fiecare alarma e o mica victorie a antraxului. Reactia americanilor a fost exceptionala: un sofer de autobuz de culoare, singurul care a reusit sa gaseasca un culoar ca sa iasa din blocajul de circulatie, ne-a organizat pe toti în cel mai pur stil american, a îmbarcat un trotuar întreg sub sloganul ca “Important e sa iesiti din zona”, a echipat pe toata lumea cu bilete de transfer si ne-a dat jos trei statii mai încolo. Aceasta performanta a unui baiat sub 30 de ani m-a facut sa privesc cu alti ochi reclamele din metrou pe care scrie: “Dezastrele survin periodic. Aveti un plan? Stiti ce sa faceti în situatii de urgenta? Faceti-va unul. Scrieti-l pe o hartie si purtati hartia permanent la dvs”. Miraculoasa credinta a americanilor în strategii! Am ras la început de chestia asta, pe urma n-am mai ras. Asa s-a facut Vestul, nu tehnologia, sau geografia, sau mai stiu eu ce a fost esenta succesului sau, ci organizarea, o forma de organizare sociala care a creat societati competitive.

In timp ce noi înduram aici stoici traficul creat de alarme, George W. Bush e bombardat cu portocale stricate, iar steagurile americane sunt arse de manifestanti la Buenos Aires, manifestanti care flutura fara nici o jena steaguri r