In sfera analistilor comunitatii strategice internationale s-a conturat deja un consens privind semnificatia si gravitatea evenimentelor din ultimele saptamani. Practic, spun ei, pentru cateva zile am facut un salt in timp si am vazut cum arata viitorul Europei si al Occidentului daca actualele trenduri vor fi lasate sa continue. Intamplarea a facut ca, in acest scurt interval, toate fortele ce sustin aceste trenduri fie sa se manifeste cu o intensitate remarcabila, fie sa fie puse de conjunctura intr-o lumina mai mult decat edificatoare. Pe rand, am asistat la explozia de violente din Franta, Danemarca si alte tari europene; la declaratia socanta a presedintelui iranian reconfirmand intentia de a sterge Israelul de pe harta, ca unul din obiectivele strategice ale Republicii Islamice; am contemplat demonstratiile si vandalismul comunistilor si stangii radicale sud-americane, mobilizati din nou impotriva capitalismului si a comertului liber de noile fete ale retardarii politice si ideologice latino-americane; am avut un raport ONU ce consfinteste ceea ce toata lumea stia de mult, si anume sursele mercantile ale “pacifismului”, coruptia structurala a acestei institutii, precum si faptul ca, in ciuda efortului onest a mii de angajati in esaloanele inferioare, in prezenta forma ONU mai mult impiedica decat serveste guvernarea globala; ne-am confruntat cu un atentat terorist si cu o criza majora in Orientul Mijlociu, unde Siria a fost din nou surprinsa in plina activitate terorista; am auzit ecourile indepartate, dar clare ale catorva razboaie civile in Africa, dublate de o reafirmata ofensiva impotriva fermierilor albi din partea lui Robert Mugabe in Zimbabwe (si, evident, o noua criza alimentara acolo); am aplaudat dejucarea unui iminent atac terorist in Australia; am asistat la deconspirarea unei noi retele de spionaj chineze in Statele Unite, urmata de arestarea