Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierderi pentru distribuitorii de „corn si lapte“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 noiembrie 2005 ·

Elevii din judetul Gorj nu mai primesc de o saptamâna „corn si lapte“, chiar daca aproximativ 10% dintre ei se duc la scoala. Dupa prima zi de greva, firma distribuitoare a pierdut câteva zeci de milioane de lei, produsele fiind perisabile, astfel ca a luat decizia sa faca „greva“ cot la cot cu profesorii. Firma care a câstigat distributia de cornuri si lapte pentru elevi la nivelul judetului Gorj a suspendat aplicarea programului inca din a doua zi de greva, adica de mai bine de o saptamâna. Chiar daca mai sunt scoli unde copiii merg la cursuri, distribuitorul spune ca este aproape imposibil sa le identifice si sa poata face o repartizare a produselor. „In prima zi de greva a celor din invatamânt noi am mers la toate scolile, dar nu am reusit sa distribuim mai mult de 10% din produse, pentru ca nu am avut cui. Cele mai multe au expirat si le tinem intr-un depozit, pâna vine o comisie de la Protectia Consumatorului sa le distrugem. Am pierdut cel putin 40 de milioane de lei in prima zi si macar sa ma scad cumva in contabilitate“, a spus Maria Lupulescu, administratorul SC DEBORA SRL Danesti, firma care a câstigat in Gorj licitatia „cornul si laptele“. Pentru a limita pierderile, conducerea firmei a luat decizia de a suspenda distribuirea de produse lactate si de panificatie pentru elevi pe toata perioada grevei. „Am cerut Inspectoratului Scolar sa ne comunice daca si unde sa mai trimitem produse, dar ni s-a spus sa citim si noi presa pentru a afla când se termina greva“, a spus administratorul DEBORA. Trimisi la scoala ca sa nu ramâna singuri acasa Inspectorul scolar general al judetului Gorj, Liviu Andrei, a spus ca situatia este complicata si in multe scoli elevii merg la ore chiar daca acestea nu se fac, pentru ca parintii nu au cu cine sa-i lase acasa. „Pentru astfel de cazuri avem asigurata permanenta in fiecare unitate de invatamânt, in sensul ca sunt profesori

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum o ora
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 57 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum o ora
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Colegiul Medicilor din România anunţă că a depus actele de chemare în judecată a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Ziua Constanta acum 26 minute
Colegiul Medicilor din România a acționat în instanță CNAS pentru acces la informații despre bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Demersul vizează obținerea Notei de fundamentare a bugetului pentru 2025 și proiecțiile pentru 2025

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 6 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°