Michael Owen nu e singurul lucru inexplicabil pe lumea asta. Si mersul istoriei, bolile colective ale mintii sau jocul pietelor vorbesc, enigmatic, dar ele au nevoie de generatii pentru a-si desavarsi replicile. Michael Owen se întampla în cateva minute. Sambata trecuta, la Geneva, i-au fost de ajuns patru.
Executii sumare la Geneva
In minutul 86, Argentina castigase un meci pe care l-a controlat din varful bocancului si prin devierea de rist. In minutul 90, acelasi meci era legat la carul triumfal englez si tarat, cu o cruzime rarisima, spre locul unei executii sumare. Argentina-Anglia: 2-1, atat timp cat au dictat stilul si fotbalul de echipa. Argentina-Anglia: 2-3, dupa înca patru minute, dereglate de aparitia nemiloasa, senina si, ca întotdeauna, inexplicabila a sanctiunii Owen.
Fulger x 2 = 1, 73
Owen a jucat la Geneva exact 4 minute. El a petrecut primele 86 de minute navigand, fara tinta si noroc, într-un meci care putea avea loc fara el. Asa cum a mai facut-o, în meciuri acum uitate, Owen a disparut de la bun început, ca unul din acei factori pe care ne grabim sa îi dam la o parte, cand calculam riscuri si croim planuri: fulgerul nu o sa loveasca aceasta casa si în nici un caz nu o s-o faca de doua ori. Fulgerul a lovit acea casa si a facut-o de doua ori, pentru a-i pedepsi pe cei ce se încred teoriilor despre inexistenta accidentului organizat. Al doilea fapt nesuferit si exemplar e însasi statura lui Owen. Omul care a distrus Argentina, cu doua lovituri de cap, masoara exact 1,73 m. Pitic printre fotbalisti si handicapat printre stoperi-gigant, Owen are, în schimb, o anume arta de a sesiza momentele în care statura nu mai conteaza. Viteza de reactie si, mai ales, luciditatea, în clipele în care totul pare de mult hotarat si încheiat, au facut din Owen omul fara statura. Exact ca în viata, un meci are un curs si o monotonie care invi