Spitalul de psihiatrie din Poiana Mare, judetul Dolj, are o trista reputatie. Nu mai devreme decat in iarna 2003-2004 au murit acolo, de frig si de foame, 17 bolnavi psihic. Dar povestea acestui autentic azil e mai veche. Acolo, in perioada ceausista, ca si azi, erau inchisi bolnavii psihic periculosi. Dintre ei, o parte nu erau asasini sau violatori, ci pur si simplu opozanti anticomunisti, rapid catalogati de autoritatile medicale si judecatoresti psihic periculosi si internati pentru o durata arbitrara.
Cand am fost pentru a doua oara acolo, in mai 1990 (prima oara fusesem in 1973), numarul bolnavilor periculosi scazuse dramatic, de la circa 120 la 40 de pacienti. Politicii nu mai erau periculosi. Fusesera eliberati curand dupa 22 decembrie 1989. In schimb, spitalul oferea acelasi spectacol cumplit de mizer, murdar, saracacios, mult sub limita unor conditii de existenta decenta.
Sunt mai bine de cincisprezece ani de atunci. In acest timp Spitalul din Poiana Mare a fost aproape fara intrerupere monitorizat si ajutat de o serie de organizatii internationale occidentale. Tocmai fiindca era simbolul mizeriei si opresiunii comuniste, al putinului caz care se face, inca si azi, de situatia bolnavului psihic cronic. Trebuie sa consideram ca aceste monitorizari nu au fost un succes, de vreme ce acolo s-a produs in iarna 2004- 2005 moartea prin mizerie (frig, denutritie, rele ingrijiri) a celor 17 pacienti. Scandalul, revelat atunci de Asociatia pacientilor (ANAPASS) si de Centrul de Resurse Juridice, a provocat o cascada de vizite oficiale. Intr-o prima etapa, ministrul PSD Ovidiu Branzan a declarat ca acolo conditiile hoteliere erau acceptabile. Pentru ca, intr-o a doua, sa se declare ca, de fapt, conditiile de viata sunt foarte proaste si sa se aloce o suma importanta pentru amenajari capitale (refacerea centralei termice etc.). Aparent, s
