Din vara pana tarziu in toamna, asfaltul Bucurestiului a fost pascut de zeci de vaci binevoitoare, sterpe de lapte (caci poti sa scoti apa din piatra seaca, dar nu si lapte din fibra de sticla), insa adevarate artofore, purtatoare de imagini, ca niste tablouri cu uger si coarne, asezate pe patru picioare. Cowparade, manifestare de amploare globala declansata acum cativa ani, a ajuns astfel si in Romania, cazata undeva intre praful atotstapanitor si plictiseala generala. La prima vedere, acesta ar fi genul de eveniment artistic perfect: o concertare intre ONG-uri (institutia transnationala ce administreaza conceptul Cowparade), sponsori (firmele ce-si fac reclama pe spatele vacilor realizate cu banii lor) si “creativitatea” individuala si de grup (“artistii” - multi dintre ei improvizati - ce-si dau “frau liber imaginatiei”). Totul cu girul Comisiei Europene, a carei delegatie locala s-a asociat proiectului, si spre beneficiul publicului trecator, a carui viata de zi cu zi este, pasamite, ameliorata de vederea vacilor. Nici ca se putea ceva mai integrat, mai ecumenic, mai corporatist. Si nici ceva mai bleg. Asa cum este cafeaua decofeinizata fata de cafea, la fel este si acest monument efemer, însailat în urbanitatea caznita a Capitalei, fata de arta. O zeama colorata, un simulacru de entuziasm si de deschidere catre societate, sub care se ascunde o simpla campanie de public relations, preocuparea pragmatica de a atinge niste scopuri in raport cu care experienta estetica provocata trecatorilor nu este altceva decat un pretext, o vorba mare si goala.

Dar ce vor vacile? Ele vor pace sociala eterna. Vor sa nu displaca: in spirit egalitarist, au toate aceleasi dimensiuni reduse si aceeasi conformatie supla, rezultatul unui calcul rece, a carui recomandare a fost, desigur, nu genul vita, ci “vacuta”, ce se strecoara-n suflet ca o pisica, preferata si de reclame