La trecerea unui an de la deschiderea Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) stăruie încă o anume neclaritate privitoare la menirea instituţiei. Strădania curatorilor de a focaliza expunerile muzeului asupra artei contemporane, concepută autonom de categoria mai amplă a artiştilor contemporani, nu este lesne conştientizată de public. Este contemporan artistul care trăieşte în prezent. Şi este contemporană arta care trăieşte prezentul (valorile prezentului).

MNAC, prin selecţiile pe care le privilegiază în programele sale, se vrea a sublinia precumpănitor permeabilitatea civilizaţiei româneşti la valori ale prezentului - vizualizează prezentul, cu deschideri şi angajamente specifice per ansamblu spaţiului european. Mai curând decât tema efectivă a montajelor video, stilul şi ideaţia acestora afirmă conformarea societăţii româneşti la evoluţii în plină desfăşurare.

Lupta lui Mihai Oroveanu şi a curatorilor MNAC de a rămâne fideli ideii subiacente proiectului, aceea de a crea un muzeu al artei contemporane, dobândeşte contururi noi odată cu deschiderea, în septembrie a.c., a expoziţiei Depozit, polemic subintitulată "aceasta nu este o expoziţie".

În viziunea curatorilor, "lucrările din depozit nu constituie un fond care să permită realizarea unor expoziţii cu adevărat lămuritoare pentru vreuna din orientările artistice ale ultimelor două decenii".

Totuşi, tonul pesimist al textului de sală este frapant infirmat de calitatea spectaculoasă a unora dintre exponatele scoase la lumină. "Depozitaţii" oferă o probă peremptorie că guvernarea comunistă nu a desfigurat elita intelectuală de vreme ce, iată, pictura şi scuptura anilor '70-'90 dau chip vizibil României profunde, expun fizionomia unei culturi care a reuşit să se regândească şi să se regăsească în "tihna" forţată a enclavizării comuniste.

Pro