"să nu mai lungim pelteaua!..."

În numărul precedent (42, din 26 octombrie - 1 noiembrie 2005, p. 13), al României literare, d-l Ion Simuţ, scriind despre Corecturi în reeditarea poeziei argheziene, observa cu judiciozitatea ce-l caracterizează că ,îngrijirea textului unui clasic implică o mare competenţă, acurateţe desăvârşită şi o foarte mare responsabilitate, chiar în faza de corecturi, pentru a înlătura riscurile denaturării unui text ce capătă o mare circulaţie". Sper că i-am citat exact cuvintele, adică, vorba d-ale, să nu-mi fi scăpat vreo greşeală.

Evident, ediţiile de versuri argheziene, la care se referă d-l Ion Simuţ în comentariul d-sale, au, aparent, o altă greutate decât ediţiile şcolare din operele clasicilor. Dar numai aparent, pentru că în principiu şi în fond, când este vorba de textele unui scriitor clasic, ,greutatea" ediţiilor este aceeaşi, textele oricărui scriitor clasic trebuind să fie transcrise ,cu o mare competenţă, acurateţe desăvârşită şi o foarte mare responsabilitate" şi într-o ediţie şcolară. Aş accentua chiar: mai cu seamă într-o ediţie şcolară, tocmai pentru că un text clasic inclus într-o asemenea ediţie capătă, prin destinaţie şi prin preţul de vânzare al exemplarelor care o compun, o foarte mare circulaţie. Dar exact calităţile menţionate de d-l Ion Simuţ, competenţa profesională, meticulozitatea şi stăruinţa de ceasornicar în meticulozitate, însuşiri care asigură în mare măsură acurateţea textului, şi o foarte mare responsabilitate i-au lipsit lui Teodor Vârgolici atunci când i-a venit ideea sau a acceptat propunerea de a îngriji o ediţie a textelor clasice odobesciene, clasic didactice, Scene istorice din cronicele româneşti şi Pseudo-kinegetikos, pentru Editura ,Porus M", în anul 1994, texte pe care le-a reprodus, în accepţia corectă a cuvântului, Editura ,100+1 Gramar", în 1997, şi