Pentru francezul acestui debut de secol, România este o nebuloasă. în ţara lui Moličre, nimeni nu pare a şti cu certitudine dacă limba română este o limbă slavă sau latină, dacă românii sunt toţi infractori sau unde se situeaza geografic Ťţara lui Draculať. Literatura română, la rândul ei, este victimă a propriului său succes, scriitorii fiind prizonieri ai aceluiaşi complex: intraductibilitatea limbii. Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugčne Ionesco, Tristan Tzara sunt excepţii care confirmă regula. Literatura română este superbă dar nu este transportabilă. Dezrădăcinat, sufletul operei se ofileşte, iar subtilitatea limbii este inexorabil trădată. Văzută de pe malurile Senei, literatura română se reduce la câteva nume. Bibliotecile publice, librăriile si anticariatele, de exemplu cele de pe bulevardul St. Michel, în Paris, mustesc de cărţi semnate Virgil Gheorghiu şi Panait Istrati. Cam atât. Faimoasa librărie româneasca antitotalitară, de pe lângă Panteon, s-a desfiinţat. Din loc în loc, la Centrul Beaubourg(Georges Pompidou) sau la Biblioteca Naţionala a Franţei, există rafturi dedicate literaturii române ; totuşi, volumele originale strivesc sub numărul lor cele câteva traduceri. N-am reuşit, de exemplu, să găsesc la Centrul Pompidou nici măcar un volum tradus din operele lui Tudor Arghezi sau George Bacovia.

A da astăzi o şansă literaturii române trece drept o luptă cu morile de vânt. Francezilor le place însă saltul în necunoscut, iar când alături de plutonul înaintaş se află zânele bune ale unei manifestări denumite ŤLes Belles Etrangčresť, visul poate deveni realitate. în doar câteva zile, din 14 noiembrie mai precis, pe cerul Parisului va străluci o nouă constelaţie, să-i zicem, a câştigătorilor. Doisprezece autori români de proză şi poezie contemporană vor începe balul iniţiat cu cinci ani în urmă de către Centrul Naţional al Cărţii pentru Mini