În ultimii zece-doisprezece ani m-am ocupat, în mai multe rânduri, atât de personalitatea Marthei Bibescu, studiată în diverse ipostaze ale existenţei ei plină de culoare şi de neprevăzut, cât şi de activitatea lui René de Weck, adresantul scrisorilor de mai jos, timp de 13 ani ministru al Elveţiei la Bucureşti, dar şi scriitor cu o operă nu lipsită de interes. Iar recent, graţie extremei amabilităţi a domnului Joseph Leysibach, de la Biblioteca universitară şi cantonală din Fribourg, am intrat în posesia corespondenţei purtate de Martha Bibescu cu René de Weck vreme de opt ani, mai exact între 1942-1950.

E vorba, de fapt, de circa două sute de scrisori ale Marthei Bibescu, inedite şi de un incontestabil interes atât pentru relaţia dintre cei doi, cât şi pentru că evocă sugestiv atmosfera epocii. Scrisorile de răspuns ale lui René de Weck ar trebui căutate în impresionantele arhive rămase de pe urma Marthei Bibescu la Paris şi în ţară.

Cititorii vor observa, desigur, rapida încălzire a tonului scrisorilor Marthei Bibescu, faţă de care o vreme René de Weck a fost, însă, destul de reticent. în jurnalul ţinut de diplomat între 1939-1945 (René de Weck, Journal de guerre,1939-1945. Edité par Simon Roth. Préface de Francis Python, SHSR & La Liberté, 2001) se poate citi, de pildă, cum la 1 iulie 1939 el dezaprobase aderarea Marthei Bibescu la ,Frontul Renaşterii Naţionale", partidul unic creat de Carol II spre a-i sprijini dictatura personală. Sau pot fi aflate referiri acide la atitudinea pe care ar fi avut-o scriitoarea faţă de ocupantul german în timpul Primului Război Mondial.

În primăvara lui 1944, refugiindu-se din calea bombardamentelor americane asupra Bucureştiului, René de Weck a acceptat oferta Marthei Bibescu care - temându-se de rechiziţionarea palatului de la Mogoşoaia - i l-a închiriat, dânsa stabilindu-se la Posada