Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CC a PSD

Publicat in Curierul, miercuri 16 noiembrie 2005 ·

Credeati ca la putere se afla Alianta PNL-PD? Credeati ca Guvernul actual este unul portocaliu? Da? Raspuns gresit.

Asta este parerea celor noua pazitori ai legii supreme, iar ei nu pot fi contrazisi pentru ca nimeni nu sta deasupra lor. Purtatorii de robe cu alura de pensionari ai Curtii Constitutionale au decis ca rezultatul alegerilor de anul trecut nu sunt aliatii, ci pesedistii.

"In virtutea configuratiei politice izvorate din vointa corpului electoral se desemneaza si presedintele Camerei Deputatilor, si presedintele Senatului", motiveaza judecatorii. In traducere libera: daca PSD a prins o pozitie buna, aceasta trebuie incremenita in proiect.

In motivarea Curtii revine obsesiv sintagma "configuratie politica". Iar aceasta nu este nici pe departe domeniul lor de activitate, pentru ca tine scena politichiei, de negocieri, de aliante si de alte multe lucruri. Iar ele merg paralel cu Constitutia.

Daca explicatia nu este clara, atunci sa mergem mai departe si sa fortam putin, doar putin, rationamentul. Incurajati, pesedistii poate vor contesta la Curte si Guvernul. Pentru ca PSD a obtinut cel mai mare scor la scrutinul trecut, atunci poate ca ei ar trebui sa fie la guvernare. Daca judecatorii spun ca "vointa corpului electoral" conteaza, atunci Tariceanu ar trebui sa se dea la o parte si sa-i lase pe pesedistii ce stau in block-start-ul Guvernului din umbra sa ocupe Palatul Victoria.

Aceasta decizie nu este prima asupra careia planeaza semnul intrebarii. Ci doar ultima dintr-o serie ce probeaza ca o Curte profund politizata va da decizii gresite sau extrem de controversate.

Primul semn a fost dat in februarie, la prima incercare de schimbare a lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Atunci judecatorii au descoperit (surpriza!) ca regulamentele Camerelor, desi vechi de doi ani si votate sub majoritatea pesedista, aveau prevederi n

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°