Am în faţă un volum de aproape patru sute de pagini, închinat receptării operei lui Mateiu Caragiale, purtînd semnătura lui Barbu Cioculescu. E, indiscutabil, o piatră dintre cele mai impozante din cîte alcătuiesc postamentul gloriei mateine, relevînd, după cum mărturiseşte cu francheţe exegetul, ,o amănunţită studiere a tuturor izvoarelor critice, acţiune cu mult mai dificilă decît la o primă evaluare, în lipsa unei bibliografii pe care a trebuit singur să o edificăm printr-o răbdătoare despuiere de texte pe o mare întindere risipite - şi cu temerea, din inimă muşcătoare, de a nu include piese de prim ordin, dar şi de a nu lua act de altele, marginale eventual, dar cu acces la o nouă direcţie de cercetare sau, cel puţin, de anumit pitoresc, completînd un portret, întărind o supoziţie". Nu ne îndoim de acribia, de lealitatea, de vocaţia unei atari întreprinderi săvîrşite de către o persoană care nu cultivă, aşa cum spune cochet, ,iluzia de-a cunoaşte la literă opera mateină", întrucît o cunoaşte de-a binelea, ca nimeni altul dintre noi cei ce respirăm aerul prezentului început de veac. Barbu Cioculescu e un nedepăşit expert dublat de un poet. Şi nici nu se putea ca un cercetător al legendarului autor al Crailor să capete inefabilul certificat de acreditare pe tărîmul său fără să dispună de valenţele expresive ale unei lăuntrice comunicări cu plăsmuirea în chestiune. Aceasta proliferează în receptorii de care are parte, alcătuieşte ,neaşteptate cifruri", oferă mirobolantul peisaj al ,unor selve, ostroave şi urbe incitînd la explorare - cu intens fiorul aventurii". Dar în ce fel l-am putea califica pe Barbu Cioculescu drept un matein? După ce a înregistrat în detaliu, cu pacienţă benedictină, puzderie de opinii privitoare la ,spectrul ultimului Caragiale" , pe un areal vast, cu reacţii fie de asociere, fie de neconvergenţă, ultimele producînd sunetul ciocnirii uno