Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reinscaunare

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 noiembrie 2005 ·

Cei doi presedinti ai Parlamentului - deasupra presedintelui tarii S-au lipit de scaune In marea lor preocupare de a le salva scaunele lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, judecatorii Curtii Constitutionale au declarat in bloc ca incalcand legea fundamentala toate prevederile care se refera la revocarea acestora. Astfel incat se ajunge la situatia paradoxala ca acestia nu pot fi schimbati nici in cazul in care savarsesc fapte grave sau incalca Constitutia, in ciuda faptului ca liderii Aliantei cred ca aceasta este portita. Articolul 30, alin. (1) din Regulamentul Senatului care stipuleaza ca presedintele poate fi revocat la cererea a minumum o treime din numarul total al senatorilor "in cel putin una din urmatoarele situatii: a) incalca prevederile Constitutiei; b) incalca grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului sedintelor comune" a fost declarat neconstitutional. La fel si articolul 25, alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor care prevede ca "Revocarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor poate fi propusa si la cererea a minimum o treime din numarul total al deputatilor, in una dintre urmatoarele situatii: a) incalca prevederile Constitutiei Romaniei; b) incalca grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputatilor sau ale Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului". Ceea ce inseamna ca sefii celor doua Camere ale Legislativului nu pot fi schimbati, indiferent de ceea ce fac, decat daca grupul parlamentar care i-a propus solicita acest lucru. Iar daca grupul nu le cere schimbarea nici macar atunci cand incalca Constitutia, ei pot sa ramana linistiti in functie. Pentru a-si sustine deciziile, judecatorii Curtii au invocat in permanenta art. 64, alin. 5 din Constitutie care prevede ca "Birourile Permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 2 ore
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

A început Postul Paștelui 2025. Ce NU ai voie să faci, sub nicio formă, încă din prima zi

Cancan acum 31 minute
Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cea mai importantă și mai strictă perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși. În 2025, acest post începe pe 3 martie și se încheie pe 19 aprilie, însumând 48 de zile de re

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 48 minute
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Captura anului pe Dunăre, la Moldova Nouă: somn uriaș, de aproape 140 de kilograme

G4Media acum o ora
Un bănățean a reușit o captură incredibilă pe Dunăre. Este vorba despre un adevărat monstru, un somn de trei metri și aproape 140 de kilograme, anunță DeBanat. Performanța pescarului a avut loc, ieri, în zona Moldova Nouă – Coronini. Un prieten al p

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°