Aceasta este o ficţiune ilicită, deoarece întîmplările despre care voi relata au avut loc în realitate. Dar eu le relatez ca şi cum ar fi avut loc numai în imaginaţia mea; ca pe o poveste. Ceea ce înseamnă că le falsific.

Oamenii nu cred în poveşti, totuşi îşi pot imagina cu uşurinţă că ele sunt adevărate. Mai precis, îşi imaginează personajele din poveste ca şi cum ar avea o existenţă reală, şi peripeţiile lor, ca şi cum s-ar petrece aievea. În momentul cînd relatezi o întîmplare adevărată, lucrurile se petrec la fel. Ceea ce face ca personajele şi întîmplările reale să dobîndească unele caractere de ficţiune. Vedeţi, deci, cît de complicată e situaţia.

În povestea mea este vorba despre un basarabean venit din Chişinău la Bucureşti, la un simpozion, sau cam aşa ceva. Era profesor, cred. Sau poate medic. Şi părinţii săi erau intelectuali. Aceste amănunte aproape că n-ar avea importanţă. Totuşi, semnifică ceva. Să sperăm că vom înţelege mai tîrziu ce.

Am aflat-o de la poeta Daniela Crăsnaru, care venise la Moineşti pentru a participa, împreună cu Florin Iaru şi Mircea Nedelciu, la o lansare de carte. Asta se întîmpla în urmă cu vreo douăzeci de ani, în preajma sărbătorilor de Paşte. Întrucît povestea mea nu se vrea o relatare despre viaţa intimă a scriitorilor, îi voi numi în continuare pe cei trei Daniela, Mircea şi Florin - nişte personaje oarecare.

După lansare, am petrecut toată noaptea la Aşezămîntul Enescu de la Tescani. Dimineaţă, în timp ce ne beam cafeaua, Daniela ne-a spus îndurerata poveste a basarabeanului. Toate poveştile cu basarabeni sunt mai mult sau mai puţin îndurerate. Venise din Chişinău la Bucureşti, la un simpozion sau alt gen de manifestare ştiinţifică. S-a împrietenit repede cu toată lumea. Se simţea atît de bine aici, printre ai săi fraţi de peste Prut, încît n-ar fi vrut să se ma