Am observat că fiii multor oameni foarte dotaţi se nasc cu un serios handicap mental, când nu sunt de-a dreptul, Doamne, iartă-mă! idioţi. Ceea ce nu îl împiedică pe progenitor să-şi adore odrasla cu sumbra idee, niciodată mărturisită, a unui blestem genetic sau a unei compensări urgisite. E motivul secret pentru care niciodată nu mi-am dorit copii; neregretând nici acum, la bătrâneţe, că nu am; deşi mi-ar trebui...
*
Copiii mei au fost totdeauna nişte pagini... - fete, numai fete, de toate felurile, la al căror perpetuu măritiş participai o viaţă, din ce în ce mai secătuit...
Iată două asemenea fiice, răzleţite, pe care cititorul s-ar putea să le cunoască.
I le divulg:
*
"...o carte, cu celuloza crescută, revărsată ca un cozonac, având forma unei femele de mic mamifer gata să fete.
Mă uit. Iar mă uit. Ce naiba o fi?!...
Privind cu luare aminte în jur, ca un hoţ prudent, nu cumva să fie prins asupra faptului, întind mâna, apuc cartea, care se lasă repede şi uşor luată în posesie, ca şi cum ea, de fapt, atât aştepta... Nu m-aş mira să fie Biblia vreunui mormon în drum spre Paris, călătorind împreună în tren.
Este ULISE !... Aşa ceva nu se poate citi în tren, mă gândesc. Nu se poate. Imposibil. Ilizibil. Incoercibil. Incocoşibil. Intramontan. Intravenos, imit cascada adjectivală absurdă a omului din Dublin.
Răsfoind cartea gravidă de atâta lectură, paginile ei de atâtea ori întoarse, se deapănă, se derulează singure de la sine, subliniate des cu un creion albastru, fraze întregi.
Ce să subliniezi în Joyce? Sunt sigur că e un babalâc obsedat... în clipa aceea, o voce răsună deasupra capului meu: Hello!
E un tânăr înalt, frumos ca un actor de cinema, care se scuză că m-a deranjat, - fusese la restaur
