Ipoteza: un grup de parlamentari PD, intarit de citiva liberali scapati de sub supravegherea lui D. Patriciu, sesizeaza Curtea Constitutionala. PSD vrea sa schimbe presedintii Camerelor. Berceanu si Musca trebuie inlaturati. Ce ar fi facut Curtea cu aceasta sesizare? Ceva imi spune ca ar fi respins-o, incuviintind inlocuirea presedintilor de Camera.
In rezumat, Curtea ar fi procedat exact pe dos decit a facut-o ieri, cind a aparat brav scaunele pe care stau insurubati Nastase si Vacaroiu. Decizia de ieri e exemplul perfect de esec al unui sistem prin propriile institutii. Tot ea ne ajuta sa pricepem cum anume poate fi discreditat sistemul democratic-legal prin propriile instrumente.
Primul si cel mai pervers lucru care trebuie remarcat e ca decizia de ieri a Curtii e corecta. Parlamentarii Aliantei D.A. au incercat o mutare complicata si vulnerabila. Inlocuirea presedintilor Camerelor nu a fost decit acea varianta obscura de joc, nascuta din blocarea singurei si adevaratei variante: alegerile anticipate.
Din acest punct de vedere, Alianta si, in genere, politica romaneasca au fost judecate si amendate, mai intii, de un juriu intrunit la Snagov, in componenta Tariceanu-Imre-Patriciu. Odata blocata varianta alegerilor anticipate, Alianta s-a refugiat pe trapez si a incercat acrobatia cu modificarea Regulamentelor Camerelor. A fost un calcul gresit.
Infidelitatile legale ale lui Adrian Nastase sint de gasit in strada Zambaccian, nu in Camera.
Eroarea Aliantei a dat Curtii Constitutionale ocazia unei victorii usoare. Decizia Curtii e corecta, desi numai in sensul in care 1% dintre amenzile aplicate de militienii lui Ceausescu erau intemeiate. De altfel, Curtea are destule legaturi de atitudine si utilitate cu corpul profesional amintit. Am ajuns la natura interna a Curtii.
Realitatea juridica a Roman
