Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Videanu ii tine calea lui Florea spre sefia PD Mures

Publicat in Romania Libera, joi 17 noiembrie 2005 ·

Intentia primarului din Targu-Mures, Dorin Florea, de a intra in PD dezbina si structurile centrale ale partidului. Astfel, surse din randul democratilor sustin ca la nivel central s-au format doua tabere pe marginea acestui subiect. Una din tabere este condusa de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, care este presedintele partidului, si cel de la Alba Iulia, Mircea Hava, care ocupa functia de vicepresedinte la nivel national. Acestia sustin ideea intrarii lui Florea in PD si punerea acestuia in fruntea filialei muresene. Potrivit acelorasi surse, cealalta tabara este coordonata de Adriean Videanu, primarul Capitalei, care este si membru in Biroul Permanent National al PD, si oamenii de incredere ai presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Acestia din urma sunt impotriva acordarii de privilegii in partid lui Florea si chiar impotriva inscrierii acestuia in partid. "Altfel credeti ca nu s-ar fi anuntat deja evenimentul? Ideea este ca la fiecare Birou Politic National, cand s-a incercat punerea in discutie a acestei teme, s-au gasit diferite formule de tergiversare", a spus unul dintre membrii organizatiei muresene a PD. Acesta a adaugat ca Videanu si Basescu vor sa pastreze un echilibru in ceea ce priveste conducerea partidului, care, prin inscrierea lui Florea in randul democratilor ar putea fi dusa in favoarea echipei lui Boc. Mai mult, aceleasi surse sustin ca Videanu i-ar fi sugerat actualului presedinte al PD Mures, Dinu Socotar, sa revoce hotararea prin care conducerea partidului la nivel judetean era lasata in sarcina unei comisii mixte din care faceau parte Socotar si trei oameni din echipa sa, precum si Florea cu inca patru sustinatori. Liderul filialei democratilor nu a comentat, ieri, aceste afirmatii, insa a spus ca are o relatie speciala cu primarul Capitalei. "Nu trebuie si nu am de ce sa ascund ca intre noi exista o anumita simpatie", a spus Socotar.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 5 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 4 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 5 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 2 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°