Constantin Toma, director in cadrul Primariei Giurgiu, a declarat in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la sediul institutiei ca se poarta negocieri cu doua banci straine pentru obtinerea unui imprumut in valoare de 21 milioane euro.
In cursul saptamanii trecute, doua delegatii ale bancilor HVB International Bank, cu capital austriac, si Dexio, banca cu capital belgian, au discutat cu reprezentantii Primariei conditiile de creditare. "Lucram de cateva luni cu o firma de consultanta din Marea Britanie - NBGI London – in vederea identificarii unor banci care sa ne acorde un imprumut de 21 milioane euro.
Joi, 10 noiembrie, am avut o prima intalnire cu reprezentantii a doua banci cu capital strain, contactate de firma de consultanta. In cursul acestei saptamani urmeaza sa primim punctul de vedere al bancilor respective cu privire la propunerea noastra. Cele doua societati bancare sunt specializate in a credita admninistratia publica.
Pentru sustinerea creditarii am facut o ampla prezentare a municipiului Giurgiu, a proiectelor pe care Primaria le-a derulat sau le are in derulare, a experientei pe care institutia noastra o are in investitii, precum si a experientei privind managementul proiectelor cu finantare externa. Imprumutul va fi luat in etape, in functie de necesitatile privind achitarea lucrarilor.
Am negociat cu bancile obtinand o dobanda de 4%, o perioada de gratie de trei ani, in care vom plati doar dobanda banilor pe care ii extragem si o perioada de rambursare de 8,5 ani. Speram ca acest credit sa fie aprobat in luna decembrie.", a precizat Toma.
Prima transa a imprumutului constand in 4,5 milioane euro va fi utilizata pentru plata unor lucrari deja efectuate in municipiu si pentru achitarea imprumuturilor pe care Primaria le-a co