GRADINA TA, MEREU VERDE Originara din Africa de Sud, America de Sud si Asia, Gerbera poarta numele unor botanisti germani. Ea a ajuns in Europa la 1900 si s-a impus in sortimentul floricol 60 de ani mai tarziu. Gerbera este o planta tufoasa, cu tulpina rizomatoasa si frunze adanc crestate, iar florile sale pot fi simple, asemanatoare celor de margareta, sau duble. La unele varietati florile pot avea si 20 cm in diametru. Radacinile sunt profunde, asa incat nu este neobisnuit ca ele sa ajunga chiar si la 80 cm adancime. Semintele sunt gazduite intr-o achena1 si au vitalitate slaba. Din acest motiv, indata ce sunt recoltate ele sunt si plantate. Florile pot fi albe, roz, galbene, portocalii, rosii, grena si de obicei au mijlocul mai intens colorat. Cele mai multe flori apar in intervalul aprilie-iunie si in al doilea an de vegetatie.
INGRIJIRE Lumina este in cazul acestei plante factorul care genereaza inflorirea. Totusi, in zilele insorite de vara planta se umbreste macar partial. Iarna temperatura optima este de 13-15 grade C. In cazul in care temperatura coboara pana la 8 grade este de asteptat ca florile sa fie afectate. Caldura este necesara mai ales la nivelul radacinilor. Vara se recomanda 18-20 grade C, iar spatiile care gazduiesc plantele trebuie sa fie bine aerisite. Solul potrivit pentru Gerbera contine pamant de telina, mranita, turba si nisip. Udarea se face moderat pentru ca planta nu suporta prea multa umezeala in substrat. Valorile umiditatii relative (in aer 75%, in substrat 60%) trebuie supravegheate cu atentie.
Primavara si toamna, cand este perioada de maxima vegetatie, se aplica ingrasaminte de 2-3 ori pe luna. Dar cu grija pentru ca prea mult azot va duce la cresterea frunzelor in detrimentul infloririi si va sensibiliza planta la boli. Excesul de fosfor si calciu produce carenta de fier si cloroza. Insuficienta calciului deforme