Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martor inexistent intr-un dosar cu cinci capete de acuzare

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 18 noiembrie 2005 ·

•In dosarul lui Florin Scripcariu, acuzat de trafic de persoane si de ucidere din culpa, un martor nu exista in evidentele Politiei, cu toate ca a dat declaratii foarte importante in momentul petrecerii unui accident in care au murit doua persoane •"Un om poate fi arestat in baza declaratiei unui martor inexistent. In urma demersurilor pe care le-am facut am demonstrat ca Atodiresei Claudiu nu exista. Acesta era singura persoana care pretindea ca a vazut accidentul", a declarat avocatul Marius Sebastian Striblea •Reprezentantii Politiei iesene sustin ca ar putea fi vorba de o eroare

Astazi, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi ar putea sa-l puna in libertate pe Florin Scripcariu, un barbat in varsta de 42 de ani din Podu Iloaiei, acuzat de trafic de persoane, ucidere din culpa, conducerea fara permis pe drumurile publice, in stare de ebrietate, si parasirea locului accidentului. Reporterii ZIUA de Iasi au descoperit in acest dosar un lucru aproape de necrezut. Unul dintre martorii care il acuza pe Scripcariu de producerea unui accident de circulatie soldat cu doi morti nu exista, sau mai exact nu figureaza in evidentele Politiei. Asta in conditiile in care politistii ieseni au depus la dosar o declaratie deosebit de importanta a acestui martor, in care sunt prezentate toate datele de identificare. "In ziua de 10 noiembrie 2004, ora 6.50, am vazut autoturismul Audi cu numarul IS.14.BOS, incercand sa intoarca in dreptul postului de politie Pacurari pe marcajul dublu continuu, moment in care a fost lovit lateral dreapta de autoturismul Cielo IS.03.DFX, care circula regulamentar dinspre Valea Lupului. In urma impactului au rezultat morti si raniti", a declarat martorul Claudiu Atodiresei politistilor care au ajuns la fata locului. Potrivit acestei declaratii consemnate de oamenii legii, Atodiresei ar avea 24 de ani si ar fi domiciliat in Piatra Neamt,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum 54 minute
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Video Un avion militar s-a prăbușit în campusul unei școli. Cel puțin o persoană a murit

Adevarul acum 3 ore
Un avion militar de antrenament s-a prăbușit în incinta unei școli din Dhaka, Bangladesh, provocând mai multe victime.

Peste 400.000 de pagini din patrimoniul documentar al Bibliotecii Județene Timiş, digitizate

Timpolis acum 18 minute
Sursă foto: BCUT Consiliul Județean Timiș anunță finalizarea procesului de digitizare a peste 400.000 de pagini din colecțiile Secției Documentar – Periodice a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Demersul, cu o valoare estimată de aproximativ

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°