Exact în zilele cînd la Moscova apărea un volum de documente privitoare la "misterul sinuciderii lui Maiakovski" în urmă cu 75 de ani, la 14 aprilie 1930, ora 10,17 a.m., poetul genial care se convertise de la modernism la acel realism din versurile "Priviţi-mă, invidiaţi-mă, sînt cetăţean al Uniunii Sovietice!", ca peste un timp să-şi tragă un glonţ în gură, exact în aceste zile de noiembrie 2005, Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor (secţia lecturi) mi-a pus în mînă o carte apărută la Paris: Bal la Kremlin (Ed. Deno‘l, 2005), semnată de nu mai puţin celebrul Curzio Malaparte. E o scriere începută în anii 1946-1947 - neterminată -, avînd ca obsesie o descoperire a călătoriei sale din anul 1929, acolo, în ţara revoluţiei proletare victorioase, şi anume: aristocratizarea violentă şi vulgară a nomenclaturii bolşevice. În stilul acela inimitabil de eseu-reportaj, cu o truculenţă care îi dă imaginaţiei dreptul de a inventa perfect verosimil, Malaparte ajunge la Maiakovski, cu care discută o noapte întreagă pe străzile Moscovei. Iată fragmentele esenţiale. "...ŤNu cred că sfinţii pot să ne ajute. Nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Să te rogi pentru alţii, să suferi pentru alţii, să mori pentru aproapele tău, totul e inutil, nu serveşte la nimic.ť El se opri fixîndu-mă cu o privire arzătoare. ŤÎţi poţi închipui că am obosit suferind pentru alţii? Pentru aproapele meu, pentru omenire... Crezi că omenirea ar cîştiga ceva dacă aş muri pentru ea? Crezi că mi-ar plăcea să mor pentru omenire? Ţie ţi-ar plăcea să mori pentru omenire?ť, strigă, agăţîndu-mi-se de braţ. ŤNu, nu mi-ar plăcea să mor pentru alţiiť, i-am răspuns. ŤHa, ha, ha! Nici ţie nu ţi-ar plăcea să mori pentru cineva, pentru ceva...ť, strigă, strîngîndu-mă de braţ. ŤTu crezi - i-am spus - că în Europa oamenii nu-şi pun problema dacă e just sau nu să mori pentru alţii?ť ŤSînteţi o grămadă de creştini nenor