Televiziune, televizor, telecomandã, programe, sunt cuvinte care au intrat în vocabularul uzual, ca mâncarea, apa sau aerul. Le folosim zilnic de nenumãrate ori pentru cã fac parte din existenţa noastrã cotidianã. Ne setãm televizoarele pentru a ne trezi dimineaţa şi pentru a se opri, dupã ce adormim seara. Butonãm frenetic în cãutarea unor emisiuni care sã se muleze pe starea noastrã de spirit, avem posturi de televiziune preferate, emisiuni preferate, oameni ai televiziunii pe care

i-am vrea prietenii noştri sau alţii pe care îi urâm. Instinctiv. De multe ori uitãm cã avem telecomanda la îndemânã şi putem sã facem imaginile sã disparã. Atât de mult face parte televiziunea din noi.

În 21 noiembrie e o zi specialã pentru televiziune, pentru cã se sãrbãtoreşte prima emisie din lume. Au trecut de atunci peste 60 de ani şi, deşi ar trebui ca fenomenul sã fie unul bãtrân, perimat şi neinteresant, televiziunea întinereşte, se îmbogãţeşte şi capteazã zilnic . Programe noi, filme noi, echipe de zeci, sute de oameni lucreazã în televiziunile lumii pentru ca noi, cei care stãm comozi în fotoliu şi privim la ecranele din ce în ce mai plate şi mai colorate, sã nu ne plictisim şi mai mult, sã nu fim tentaţi sã schimbãm canalele. Acţioneazã asupra noastrã ca o hipnozã, cu bune şi cu rele. Dar odatã ce a pãtruns în intimitatea cãminelor noastre a început sã ne manipuleze. A devenit un formator de stiluri şi gusturi, şi-a pus amprenta asupra generaţiilor care şi-au petrecut ani din viaţã în faţa ecranelor. Uneori ne rãzvrãtim şi spunem cã "se minte poporul cu televizorul", alteori o adulãm, dar de prea puţine ori nu ne pasã.

Astãzi în România existã douã televizoare în fiecare casã, în fiecare an înregistrându-se vânzãri record. În acest an s-au vândut peste 800.000 de televizoare, doar pânã în luna octombrie. Sunt peste 20 de posturi de televiziune româneşti