Aţi fost vreodată la o lansare de carte? Dacă n-aţi nimerit niciodată măcar în preajma unui asemenea eveniment, vă sfătuiesc s-o faceţi negreşit, fie şi numai de dragul comicului nebun sub care se derulează întreaga manifestare! Şi ca să înţelegeţi de unde atîta distracţie, permiteţi-mi să vă ofer cîteva ponturi. Nu vă aşezaţi în primele rînduri! Staţi undeva, într-un colţ al sălii dacă se poate, de unde să puteţi vedea şi autorul, şi vorbitorii, dar şi audienţa. Autorul are emoţii şi îl încearcă, de fiecare dată, o stare bizară, nemaiîntîlnită, de fîstîceală combinată cu sfială şi uimire. Se foieşte, rîde strîmb sau se încruntă privind în gol, încercînd să scape de zecile de perechi de ochi care par să-i supravegheze fiece mişcare. Fiţi siguri că nu aude mai nimic din cuvîntările celor veniţi să-i prezinte cartea! Cînd zîmbeşte chinuit s-ar putea să fie mai degrabă din cauza costumului în care nu se simte deloc bine, ori din cauza nodului de la cravată, mult prea strîns pentru căldura din spaţiul de lansare. Pentru că, să fie clar: la toate lansările de carte, indiferent de anotimpul în care au loc, e foarte cald, se strică instalaţia de aer condiţionat sau e spaţiul prea mic. În astfel de condiţii prima manifestare de simpatie, a celor prezenţi, faţă de volumul proaspăt ieşit de sub tipar este în strînsă legătură cu eficienţa lui pe post de substitut al unui evantai. Urmăriţi cu atenţie grimasele autorului în timpul discursurilor de prezentare! Veţi avea ocazia să constataţi că, de cele mai multe ori, şi el este uimit de sensurile şi interpretările pe care le-au descoperit primii lui cititori în sau printre rîndurile din carte. Cîteodată, mai ales dacă este vorba de un debut, orice laudă sau încurajare uşor exagerată are ca rezultat final o foială pe măsură a celui vizat care, probabil, ar da orice să se termine cît mai repede. Dar nu, în nici un caz! O lansare de