interviu cu Emil BRUMARU Recent relansata editură Cartea Românească a iniţiat o colecţie de cărţi de poezie însoţite de un CD pe care autorii citesc o parte dintre poeme. Printre primii poeţi tineri ai colecţiei - Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu, Dan Sociu şi Claudiu Komartin - şi un old timer: Emil Brumaru; cartea se numeşte Submarinul erotic. În plus, de pe site-ul www.liternet.ro, puteţi descărca acum gratuit volumul Commedia dell' arte, o selecţie din poeziile mai vechi şi mai puţin cunoscute, în timp ce Editura Cartier a editat, în trei volume, Opera Poetică, integrala poeziei lui Emil Brumaru. Tocmai v-a apărut primul audio-book. Cum a fost experienţa înregistrării poeziilor? Poeziile din Submarinul erotic au apărut iniţial în rubrica "Cerşetorul de cafea" din România literară, rubrică pe care o ţin încă din 1992. Despre înregistrare, ce să spun, a fost chinuitoare. Mie nu-mi place să citesc poezii - nu am dicţie şi mă şi plictiseşte -, or a trebuit să citesc mai multe pentru ca ei să aibă apoi de unde alege. Pe parcurs însă, am început să mă obişnuiesc şi să citesc poeziile normal, cu un anume afect chiar. Infernala comedie, Submarinul erotic... Ca şi Nora Iuga, pe măsură ce îmbătrîniţi, scrieţi tot mai erotic. Sonetele din Infernala comedie sînt scrise, de fapt, în 1978, într-o perioadă de mare disperare. Nu mai puteam scrie - ritm mai aveam în mine, dar parcă mă consumasem - şi atunci am încercat să mă salvez cumva, folosind cuvintele nefolosite. Aşa că perioada mea, declarat erotică, a fost cu adevărat în 1978. Cea latent erotică a fost tot timpul. Nu v-a creat frustrări să ştiţi că nu puteaţi publica acele sonete? Tocmai pentru că ştiam că scriu pentru sertar îmi luasem o libertate deplină şi puneam pe hîrtie absolut tot ce-mi trecea prin cap. Nu mai exista nici o cenzură şi simţeam o plăcere extraordinară - plăcerea de a şti că nu poţi fi publicat -, o plăc