6 septembrie 2004, Budapesta La şedinţa de azi, întîlnesc un exponent tipic al pozei retorice, o ilustrare aproape caricaturală a acelei categorii de oameni care îşi risipesc viaţa slujindu-şi, halucinaţi, propriul portret. Conştienţi, clipă de clipă, că au un profil avantajos, ei sfîrşesc prin a crede că nasul puternic, barba sapienţială, privirea acută, de care dispun, îi obligă la o anumită atitudine şi la un anumit tip de discurs. Au mereu o problemă (cu efect uneori euforizant, alteori inhibitoriu): să fie la înălţimea înfăţişării lor. Să-şi onoreze carcasa. 2003, primăvara Odată ce Dumnezeu e definit ca indefinisabil, cunoscut ca incognoscibil, afirmat ca negativitate supra-esenţială, dialogul cu El pare să se blocheze. Nu mai poţi avansa dincolo de misterul "neantului" Său. Cum arată, în această situaţie, viaţa spiritului? Cum poţi rămîne viu în căutarea ta, de vreme ce îi localizezi obiectul dincolo de orizont, acolo unde nu e de găsit nimic? Ei bine, ceea ce îţi rămîne e universul infinit al imaginii reflectate a lui Dumnezeu: "oglinda şi ghicitura", urma planării Sale peste oameni, împrejurări şi lucruri. Ai de-a face astfel, dintr-o dată, cu inepuizabilul. Urmează să pricepi nu masivitatea inabordabilă a nemijlocirii divine, ci ecoul ei ubicuu, barocul absenţei ei, sau, mai exact, al prezenţei ei indirecte. Atent să identifici în toate Suprema Amprentă, curios să intuieşti modul de a opera şi de a se ascunde al lui Dumnezeu, îţi dai seama că ai de cules o recoltă fără sfîrşit. Foarte aproape şi totuşi indiscernabil, Creatorul (şi creativitatea pe care o provoacă clipă de clipă) devine sensul şi deplinătatea fiecărei zile, miza întregii tale vieţi. După ce ai înţeles că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu, abia atunci căutarea ta începe să fie "rezonabilă" şi fertilă: poţi simţi suflarea Lui, Duhul. Vineri, 16 ianuarie 1976 Visul de azi-noapte - un adevărat par