Pierdut printre trairile sale ba metafizice, ba mirene, unul dintre descendentii marelui I.L. Caragiale, Horia Pana, poate fi cu greu inteles. La o prima vedere. Si asta, pentru ca este prea tacut, prea timid...
E bucurestean, modest, mustacios, extrem de politicos, destul de singur si nu prea-i place sa vorbeasca despre el. A fost inginer hidroenergetician (meserie care l-a determinat intr-o vreme sa calatoreasca prin mai toata lumea), iar daca n-ai stii dinainte, nu ti-ar spune niciodata ca-i un stranepot al lui Caragiale.
"Sunt din ramura lui Iorgu, nu din Iancu. Strabunica mea era matusa lui conu Iancu." Este vorba despre Horia Pana. Un personaj destul de ascuns, asa cum se zice prin batrani ca ar fi fost si Caragiale: mai putin comunicativ, mai putin sociabil.
IMPASIBIL. Horia Pana vorbeste lent, deloc afectat. Pare chiar detasat de subiect. Dar poate-i o iluzie. Si nu i se pare deloc senzationala aceasta legatura de rudenie pe care o are cu unul dintre magnificii literaturii noastre, astfel incat face tot posibilul ca discutiile pe care le purtam despre Caragiale sa fie deviate catre cu totul alte subiecte. Totusi... este o ruda - chiar si indepartata - a lui Caragiale. Nu-i deloc putin lucru! Dar Horia Pana este mai mult decat indiferent vizavi de treaba asta. Cel putin asa vrea el sa para. "Ce reprezinta pentru dumneavoastra, domnule Pana, faptul ca sunteti stranepotul conului Iancu?" "Nimic", vine raspunsul. Sec. "Un grec ca toti grecii din tara asta, care isi cautau si ei cate ceva pe aici. Ce sa reprezinte?! Ca pentru oricare cetatean roman. De la tatal meu am aflat treaba asta, si nu-i dau nici un fel de importanta. Cred ca altii din neamul meu au fost mult mai importanti decat mine. S-a intamplat. Oricum... daca-i cauti bine, toti oamenii sunt inruditi intre ei. Urmasii directi ai lui nenea Iancu sunt chiar bine, dupa cate stiu eu." N-a
