- Politic - nr. 228 / 18 Noiembrie, 2005 Alianta PNL-PD, din greseala in greseala, spre victoria finala: anticipatele! A te bate pentru o cauza pierduta _ chiar si dupa ce Curtea Constitutionala a transat disputa in privinta sefiei Camerelor Parlamentului _ inseamna, acum, in pragul iernii, nu doar dispret la adresa electoratului, ci si lipsa de instinct politic. Astazi, nimeni nu uita ca, de cand Coalitia s-a incrancenat in ideea schimbarii celor doi presedinti, a intampinat esec dupa esec. Or, a spune acum, dupa decizia mentionata, ca incercarile de a-i schimba pe Adrian Nastase si pe Nicolae Vacaroiu vor continua _ in situatia in care sunt alte prioritati nationale, iar grevele salariatilor se tin lant _ este, deopotriva, un act de crasa iresponsabilitate. Lucru valabil si in cazul PSD-ului. Acesta, PSD, adica, ar fi trebuit sa-i retraga din proprie initiativa pe Nastase si pe Vacaroiu. Pentru ca altfel nu poate face o opozitie credibila. Detinand doua din primele patru functii in stat, e greu sa arunci cu pietre in Putere, cei doi constituind oricand un exemplu al "pedeserizarii" aparatului de stat si, mai mult, un motiv (pentru PNL-PD) de a acuza ca nu si-au putut pune in practica programul de guvernare. Dar "incrancenarea" taberelor nu se opreste la acest exemplu si nici doar intre Alianta D.A. si PSD, ci chiar in interiorul Aliantei. Dupa cunoscutele "intepaturi" dintre cele doua Palate, liberalii ii cer lui Traian Basescu sa isi respecte angajamentele luate in campania electorala si sa schimbe, la randul sau, directorii SRI, SIE si SPP, in caz contrar, amenintand ca nu-l vor mai sprijini pentru un nou mandat de sef al statului. Mai mult, presedintele Ligii alesilor locali ai PNL, Ludovic Orban, a sustinut ca Traian Basescu a ajuns presedinte datorita liberalilor si, ca urmare, sa nu mai incalce dorintele Aliantei de a schimba "clasa corupta" a PSD. "Fara ace