- Diverse - nr. 228 / 18 Noiembrie, 2005 Este limpede ca intr-o lume "obosita" de sacru, dar vrajita peste poate de senzational si de pasional si tot mai inapta sa produca expresii si simboluri ale "ceremonialului creatiei, jertfei si iubirii", este atat de usor sa persiflezi lucrarea Bisericii (implicit a slujitorilor ei, preoti si ierarhi), sa minimalizezi uimitoarea frumusete si altitudine a conditiei de pastor sufletesc, responsabil, mai ales, de destinul metafizic al credinciosilor; mai mult, este, se vede treaba, de bon ton sa te produci, la adresa Bisericii, in voluptati si blasfemii, in patetisme compensatorii si anateme, in lamentari, in initiative, chipurile de tip moralizator. Oare chiar nu se intrevede deloc faptul ca un atare demers ii situeaza pe protagonisti fatalmente in proximitatea perdantilor, in categoria acelora care nu mai prididesc cu poftele insurgente, si care iubesc intr-atat "revolutiile mantuitoare", si deopotriva aproximitatea, parada, impulsul si impresia efemera? (...) Iar pentru a fi eleganti si condescendenti, la inceput, vom cataloga diatribele care insinueaza competentele Bisericii intr-un registru fictional, pentru ca, nu-i asa, scrisul este (si) o arta, or arta este (si) lumea fictiunii ideale, cu conditia sa nu fie apanajul manariilor, grijilor si apetentelor foarte lumesti. Iar daca, sa le zicem, grijile spirituale, strategiile de tip ecumenic, fidelitatea si respectul fata de anumite "puncte" istorice sunt secondate de "aflarea in treaba" (boala grea la romani), de diletantism si teribilism, ei, bine, atunci esuarea in sordid este asigurata. (...) Dar sa revenim la "chestiunea zilei" si sa spunem ca, in ce ne priveste, Mitropolia Clujului, Alba Iuliei, Crisanei si Maramuresului este un fapt ca si implinit, oricat s-ar perora si specula pe teza frustrarii si jocului de culise. Tocmai pentru ca, nu-i asa, Biserica Ortodoxa tre