Între 1824 şi 1826, un boier din protipendada valahă întreprinde o lungă călătorie europeană şi ia note amănunţite pe tot parcursul ei, de la Budapesta la Veneţia şi Milano, din Germania pînă în Elveţia. La Viena, unde e fermecat de "obşteasca vieţuire veselă şi fericită" a localnicilor şi unde nu găseşte supărător decît praful stîrnit de prea intensul trafic al caleştilor, călătorul român are curioasa dorinţă de a vizita un spital de nebuni. Dorinţa nu i se poate însă îndeplini. Cerîndu-şi iertare, directorul spitalului îl roagă să renunţe: pacienţii săi ar fi riscat o drastică înrăutăţire a condiţiei lor mentale - şi aşa precare - dacă ar fi fost confruntaţi cu insolitul vizitator, îmbrăcat după moda orientală a ţării din care venea. Împrejurarea are, dincolo de hazul ei benign, o valoare emblematică. Aflat în Occident, drumeţul est-european are, înainte de toate, probleme de ambalaj... Pînă să-şi dezvăluie identitatea reală şi eventuala normalitate, el face, mai întîi, o figură de extraterestru, de unidentified travelling object stîrnind, în cel mai bun caz, stupoarea gazdelor. De la începutul veacului al XIX-lea s-au făcut - e drept - unele progrese, cu efortul conjugat al ambelor părţi. Apusul a devenit mai răbdător cu exotismele răsăritene, iar răsăritul a abandonat straiele vechi, adoptînd moda nemţească sau franţuzească. În 1851, un alt scriitor român vorbea despre uriaşa "înrîurire morală a pantalonului": faldurile moi ale vestmîntului oriental se pretau la servilism, ipocrizie şi delăsare. Pantalonul şi fracul corectează ţinuta şi restaurează moravurile. Evident, discriminarea aceasta e excesivă. De isprăvi onorabile erau capabili şi vechii boieri, cei care, cu hainele lor ciudate, i-ar fi smintit pe smintiţii azilurilor vieneze. Întors în ţară, personajul pe care l-am invocat la început s-a străduit să declanşeze o adevărată reformă intelectuală: a înfiinţ