Criticile aduse presedintelui Traian Basescu de catre deputatul liberal Puiu Hasotti au constituit un bun prilej pentru razboinicii din PD Constanta de a dezgropa in graba securea razboiului. De fapt, securea era ingropata doar pe jumatate, dupa perioada in care cele doua reprezentante din teritoriu ale Aliantei D.A. s-au aflat pe pozitii adverse. Din pacate, la Constanta, colaborarea dintre PD si PNL a debutat cu stangul, luni bune fiind pierdute pe seama unor dispute fara noima. Conducerea PD Constanta a avut tot timpul ceva de reprosat liberalilor, lovind de multe ori sub centura! Cu toate ca liberalii nu au iesit la bataie, incercand sa aplaneze conflictul intr-o maniera cat se poate de eleganta, unele varfuri pediste au intrecut masura, lansand tot felul de mizerii la adresa liderilor liberali, Puiu Hasotti si Gheorghe Dragomir, presedintele PNL Constanta. Pentru ca scandalul risca sa puna in pericol buna functionare a Aliantei D.A. Constanta, combatantii au fost chemati la Bucuresti pentru clarificarea situatiei. S-a ajuns astfel la un soi de armistitiu, care, ce-i drept, pana mai ieri, a fost respectat cu ghionturi si sughituri de catre democrati, aflati in convalescenta dupa ce s-au intors acasa cu ogoliul ranit. Acum, dupa iesirile la rampa, pe tema Basescu, ale domnilor liberali Puiu Hasotti si Ludovic Orban, aparenta liniste din Alianta D.A. Constanta a fost inlocuita cu tonul razboinic. Primii care au sarit la gatul liberalilor au fost, nici nu se putea altfel, cei care ii inalta ode si baloane colorate prezidentului Basescu! Oamenii sai de curte s-au grabit sa infiereze cu manie proletara, care, dupa cum am constatat, e la moda in PD, indrazneala liberalilor de a-i face unele observatii, de altfel de bun simt, sefului statului. Deputatul Puiu Hasotti este zdravan urecheat, pe motiv ca nu si-a tinut gura si ca nu a respectat disciplina... pedista!! Din co