"Quo vadis, Germania?", se intreba acum cateva luni Angela Merkel intr-una din cuvantarile ei cele mai apreciate. Iar cum prima femeie desemnata a ocupa scaunul lui Bismark nu este defel adepta intrebarilor retorice si gratuite, tot ea a dat si raspunsul: "Doresc ca Germania sa avanseze in fine, si nu sa ramana tintuita pe loc". Afirmatia poate constitui un mic indiciu al determinarii politicienei crestin-democrate de a aduce schimbari de forma si de fond politicii interne si externe a tarii sale. Daca pana in prezent atentia publica s-a indreptat aproape exclusiv asupra negocierilor dedicate formarii guvernului de mare coalitie (proces incheiat ieri intr-un cadru festiv prin semnarea acordului de coalitie), zilele acestea a inceput sa se trezeasca si interesul analistilor fata de viitoarea orientare a diplomatiei germane. Din acest punct de vedere, Angela Merkel are toate sansele sa reprezinte o adevarata binecuvantare pentru tara sa, fiind o politiciana liberala, deopotriva transatlantista si proeuropeana, care nu se incadreaza in sablonul marilor categorii de politicieni existenti pe scena dezbaterilor europene si mondiale. Noua linie a diplomatiei caracteristice doamnei Merkel a fost enuntata, discret, deja cu ocazia vizitei la Bucuresti a premierului landului Saxonia Inferioara, crestin-democratul Christian Wulff, care declara cotidianului nostru ca Angela Merkel "va pune accentul pe (...) relatii de parteneriat cu toate tarile", nu doar cu marile puteri, iar "tari ca noile state membre UE din Europa Centrala si de Est vor avea de jucat un rol important". Cine a crezut, o data cu desemnarea social-democratului Frank-Walter Steinmeier in functia de sef al diplomatiei, ca politica externa germana va ramane si pe viitor caracterizata de tenta nationala initiata de Gerhard Schroder isi va vedea inselat pronosticul. Pentru ca Angela Merkel intentioneaza ca imedia