Imi pare rau ca nu am venit cu zece ani in urma in tara asta, pentru ca aici este mai bine de trait decit in tara svabilor". Asa scrie Philip Manrath, emigrant in Banatul romanesc, fratelui sau Martin, ramas in Germania. Si nemtii au plecat cindva in lume, in cautarea bunastarii si a norocului. Si ei au fost si sunt „straini in tara altora".
Strinsi la punga si cu umor de doi bani, svabii „nemtesti" stilcesc limba cam ca oltenii nostri.
Dar, harnici, ordonati si buni mestesugari, au izbindit…si-asa scria Philip mai departe, pe la 1800, despre casa si via sa, nevasta si cei patru copii, despre vecini si traiul indestulat al mai multor compatrioti din Masloc si din imprejurimi. In secolele XVIII si XIX, zeci de mii de oameni din sud-vestul Germaniei, unii fosti soldati -cu sau fara familie- au colonizat Banatul mare al Romaniei.
Imbarcati la Ulm pe slepuri, parte din ei au pornit spre „Ungaria", pe Dunare in jos. De la ea li s-a tras apoi si numele, indiferent de locul lor real de bastina: „Donauschwaben" (svabi dunareni) .
Svabii banateni repatriati in Germania conserva un model de comunitate care isi cunoaste bine identitatea, si-o pastreaza si o impune respectului altor natii. In 30 octombrie, Comunitatea svabilor banateni a sarbatorit 25 de ani de existenta a Asociatiei zonale Rin-Neckar-Heidelberg.
Reuniunea a avut loc in Leimen, langa Heidelberg, in prezenta ministrului de Interne al landului Baden-Württenberg, Heriberg Rech, a primarului general al orasului Leimen, Wolfgang Ernst, a presedintilor Asociatiei, J. Prunkl si O.Ferch, ca si a presedintelui de onoare al Comunitatii regionale svabesti, Jakob Laub.
Din partea oficiala romana, au fost prezenti Mihai Botorog, consul general la München, Mihai Gheorghiu, secretar de stat la Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni din cadrul MAE
