Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Petromin - alta Marie cu aceeasi palarie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 noiembrie 2005 ·

Cum, de altfel, era de asteptat, la cea de-a doua runda licitativa organizata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru vanzarea companiei Petromin s-au inscris aceiasi investitori privati. Joi seara a expirat termenul-limita pana la care au putut fi depuse ofertele. Ipoteza tragerii unui ultim "tun" pe spinarea societatii maritime de stat este aproape de a deveni realitate, in conditiile in care AVAS ar accepta, din lipsa de ofertanti, pe unul dintre inscrisi, din simplu motiv ca cei doi au fost deja descalificati la precedenta licitatie pentru o cerinta eliminatorie. CNM Petromin este ravnita de un magnat grec, cunoscut in mediul de afaceri international, dar suspectat de tranzactii dubioase in Statele Unite ale Americii, si un srl autohton, Algoritm Consult Bucuresti. Acesta din urma s-a asociat cu vreo suta de salariati ai companiei Petromin, dintre care doar jumatate au ceva in comun cu marinaria. In aceste conditii, nu se poate spune cum va fi mai rau pentru ultima societate de navigatie de stat. Daca ar incapea pe mana grecului, sunt sanse mari sa devina o firma de paie la adapostul careia sa fie derulate tot felul de afaceri dubioase. Pe de alta parte, despre srl-ul din Capitala nu se stie mai nimic. Asocierea cu salariatii este, de fapt, o forma de cosmetizare pentru aceasta firma necunoscuta sa se poata aseza la masa negocierilor cu comisia AVAS. Vaca de muls pentru cinci guvernari CNM Petromin a avut destinul tipic al unei mari intreprinderi de stat unde s-au scolit viitorii miliardari de carton. A fost devalizata sistematic de nave, proprietati si conturi. Nu mai departe, actualul presedinte Traian Basescu, sub al carui mandat de ministru al Transporturilor s-au derulat o multime de asocieri la limita legalitatii, a facut obiectul cercetarilor penale in arhicunoscutul dosar "Flota". Unul dintre apropiatii lui, Calin Marinescu, porecl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°