Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii minime obligatorii pentru lucratorii romani in Germania

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 noiembrie 2005 ·

Peste 3.800 de lucratori romani au fost detasati in Germania, in special in domeniul constructiilor, in perioada octombrie 2004-septembrie 2005, a declarat Daniela Nicoleta Andreescu, secretar de stat in Ministerul Muncii. Aceasta a spus ca in perioada urmatoare, asa cum apreciaza presa germana, se are in vedere introducerea salariilor minime si in alte ramuri de activitate, nu numai in constructii, asa cum se intampla in prezent. "Eventualele modificari ale legislatiei privind detasarea lucratorilor straini in Germania trebuie cunoscute de orice antreprenor care are contract de antrepriza sau subantrepriza pe teritoriul acestei tari, pentru a-si elabora politica si strategia in domeniu", a precizat secretarul de stat care a spus ca pe langa domeniul constructiilor si al unor categorii profesionale conexe cum ar fi faiantari, zugravi si lacuitori legea se va extinde si pentru cei care lucreaza la renovarea cladirilor. In prezent, nivelul salarial minim stabilit prin Legea privind detasarea lucratorilor este de 7,87 euro pe ora (in vechile landuri federale) si de 6,36 euro in noile landuri federale. Societatile comerciale din Romania pot trimite in Germania lucratori detasati in baza Conventiei dintre cele doua guverne privind trimiterea de personal roman din intreprinderi cu sediul in Romania pentru a activa pe baza de contracte de lucrari, aprobata prin HG nr. 167/1991, situatie in care sunt obligati sa acorde lucratorilor in cauza drepturi minime prevazute in legislatia germana. Informatii se obtin la Departamentul pentru Munca in Strainatate, Calea Victoriei nr. 15/E, sector 3 Bucuresti, tel. 315 93 44, E-mail: dms@mmssf.ro Peste 3.800 de lucratori romani au fost detasati in Germania, in special in domeniul constructiilor, in perioada octombrie 2004-septembrie 2005, a declarat Daniela Nicoleta Andreescu, secretar de stat in Ministerul Muncii. Aceasta a spus ca i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 3 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 2 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 2 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Vremea

București
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°