A fost unitate militara de aviatie si ulterior camin pentru orfani. Ar fi trebuit sa fie inchisoare. Din 1998, cativa calugari incearca sa readuca pe meleaguri teleormanene credinta in Dumnezeu, intr-o fosta unitate militara. "Aici e o liniste eterna", ne spune fratele Petre, asezat pe un scaun in chilia sa in mijlocul zecilor de icoane si cu spatele la paraclisul improvizat chiar de el. A venit la Manastirea Sf. Pantelimon din Teleorman in urma cu doi ani. Ca sa-si gaseasca linistea. Si a gasit-o.
Linistea de la Manastirea Sf. Pantelimon a fost sparta brusc in urma cu aproape doi ani, cand Icoana Maicii Domnului a "indraznit" intr-o noapte sa verse lacrimi de mir. Ca intr-o intrecere, toate icoanele au inceput sa verse lacrimi de mir. Dumnezeu si-a intors atunci privirea catre calugarii de aici, care, din 1998, au incercat sa readuca credinta in aceste locuri. Fosta unitate militara din 1945 pana prin anii â60 si, ulterior, camin pentru copii orfani, manastirea de calugari de langa Silistea lui Marin Preda s-a umplut atunci, pentru cateva zile, de sute de curiosi. Care sa o mangaie, care sa o atinga, care sa se roage, care sa se minuneze, care sa spere. Aleile manastirii, odata rasunand de bocancii militarilor si ulterior de glasurile si rasetele copiilor, erau acum cai de acces catre "minunea" Teleormanului. In atatia ani de cand Episcopia Teleormanului preluase cele 65 de hectare de teren, era prima data cand multimi de oameni se perindau ca intr-o adevarata sarbatoare printre cladirile urate si parca abandonate pentru a vedea minunea care le adusese de fapt aici. Dar minunea n-a tinut mult. Icoana a uitat sa mai planga, asa cum o facuse intr-o noapte rece de iarna, iar linistea "eterna" de la Manastirea Sf. Pantelimon s-a reasternut peste locuri. Si, incet-incet, oamenii nu au mai venit sa vada nici minunea, nici sa se roage, nici sa atinga icoana, n
